FBI a anunțat că ADN-ul găsit la locul asasinării lui Charlie Kirk este cel al suspectului Tyler Robinson

Data publicării:
agent fbi
Foto: Shutterstock

Probele de ADN prelevate de la două obiecte găsite în apropierea locului asasinării activistului conservator Charlie Kirk corespund cu ADN-ul suspectului Tyler Robinson, a anunţat, luni, directorul FBI, Kash Patel, potrivit AFP, citată de Agerpres.

La cinci zile după această tragedie care a zguduit America şi a scos în evidenţă diviziunile sale politice, ancheta se restrânge în jurul lui Tyler Robinson, tânărul de 22 de ani arestat joi seara şi care nu cooperează cu anchetatorii.

Numeroase probe au fost colectate de poliţie, „între care o şurubelniţă, care a fost găsită pe un acoperiş” al campusului Universităţii din Utah (vest), unde s-a aflat atacatorul.

Un prosop care a fost înfăşurat în jurul puştii cu lunetă a fost, de asemenea, găsit la faţa locului, a declarat luni, la Fox News, directorul FBI, poliţia federală însărcinată cu ancheta.

Pot anunţa astăzi că urmele de ADN de pe prosopul înfăşurat în jurul armei de foc şi ADN-ul de pe şurubelniţă se potrivesc cu cel al suspectului aflat în prezent în arest”, a declarat Kash Patel.

Criticat pentru acţiunile sale de la începutul cazului, şeful FBI a menţionat şi un bilet lăsat de suspect înainte de a trece la faptă.

Suspectul a scris practic: «Am oportunitatea de a-l elimina pe Charlie Kirk şi voi profita»”, a spus el, adăugând că FBI-ul are „dovezi” ale acestui bilet, care a fost distrus între timp.

Deşi Tyler Robinson avea „o ideologie de stânga”, potrivit guvernatorului statului Utah, nu a fost avansat niciun motiv specific pentru asasinat.

Presupusul criminal urmează să fie pus sub acuzare oficial marţi.

Asasinarea lui Charlie Kirk, unul dintre cei mai populari tineri influenceri din dreapta americană, marchează o recrudescenţă a violenţei politice în Statele Unite.

Donald Trump, un prieten apropiat al influencerului, a confirmat că va participa duminică la o ceremonie de omagiere organizată în Arizona, pe un stadion cu peste 63.000 de locuri.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă