Fost avocat al lui Trump: A aprobat o întâlnire cu o avocată rusă pentru informații compromițătoare despre Hillary Clinton

Data publicării:
President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit
Foto: Guliver/Getty Images

Michael Cohen, fostul avocat al lui Donald Trump, a afirmat că acesta din urmă a aprobat ţinerea unei reuniuni în timpul campaniei din 2016 între fiul său şi o avocată rusă care oferea informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton, relatează Agerpres citând presa americană.

President-Elect Donald Trump Holds Meetings At Trump Tower
Foto: Guliver/GettyImages

Donald Trump a pretins întotdeauna că nu ştie nimic despre această reuniune, care s-a dovedit că a existat şi pentru care Donald Trump Jr. a fost audiat în faţa Congresului.

La 9 iunie 2016, Donald Trump Jr. şi Jared Kushner, ginerele preşedintelui, au avut o întrevedere în Trump Tower, la New York, cu o avocată rusă, Natalia Veselniţkaia, care credeau că este un emisar al guvernului rus capabil să furnizeze informaţii despre Hillary Clinton, adversara democrată a lui Donald Trump.

Potrivit familiei Trump, această întâlnire nu a avut niciun rezultat.

Michael Cohen, fost avocat şi om de încredere al lui Donald Trump, care în prezent a rupt relaţiile cu omul de afaceri republican, a dat asigurări că acesta era la curent cu întâlnirea respectivă chiar înainte să aibă loc, potrivit canalelor CNN şi NBC.

Potrivit acestor surse, Michael Cohen ar fi fost prezent când clientul său a fost informat despre oferta întâlnirii cu avocata rusă şi Donald Trump ar fi aprobat ţinerea întâlnirii.

Surse au declarat pentru CNN că Michael Cohen nu dispune în sprijinul declaraţiilor de dovezi cum ar fi înregistrări audio.

Donald Jr. a oferit explicaţii în vara lui 2017 despre întrevedere, după ce presa a dezvăluit existenţa acesteia.

„Femeia, după cum a spus public, nu era o responsabilă guvernamentală”, a declarat Trump Jr. într-un comunicat, adăugând că, în cele din urmă, ea „nu avea informaţii de oferit”.

Procurorul special Robert Mueller desfăşoară o anchetă pentru a stabili dacă a avut loc o posibilă înţelegere secretă între Moscova şi echipa de campanie a lui Donald Trump în perioada alegerilor prezidenţiale din 2016.

Potrivit CNN şi NBC, care citează surse anonime, Michael Cohen ar fi dispus să repete declaraţiile în faţa lui procurorului Mueller.

Preşedintele american a negat întotdeauna că ar fi avut loc o înţelegere secretă între echipa sa de campanie şi responsabili ruşi şi a declarat constant că ancheta lui Mueller este o „vânătoare de vrăjitoare”. Rusia a negat, de asemenea, orice activitate de acest fel.

Robert Mueller a pus sub acuzare 31 de persoane, printre care 12 agenţi ai serviciilor de informaţii ale Rusiei, pentru piratarea calculatoarelor Partidului Democrat american înaintea scrutinului prezidenţial din SUA din noiembrie 2016. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri