George Floyd a murit din cauza asfixierii, a constatat o autopsie independentă

Data actualizării: Data publicării:
George Floyd
George Floyd

O autopsie independentă, efectuată la cererea familiei, a constatat că George Floyd, bărbatul afro-american aflat în centrul amplelor proteste din Statele Unite, a murit din cauza „asfixierii, în urma menținerii unei presiuni constante”, a anunțat luni avocatul familiei, Ben Crump, potrivit CNN.

George Floyd a murit în seara zilei de 25 mai, la Minneapolis, după ce un polițist și-a ținut genunchiul pe gâtul bărbatului timp de opt minute și 46 de secunde. Când a venit ambulanța, Floyd era deja mort, susține avocatul familiei. „George a murit pentru că avea nevoie să respire. Avea nevoie de o gură de aer”, a explicat avocatul. 

Autopsia independentă a fost cerută de familie în condițiile în care institutul public de medicină legată a anunțat că nu există „dovezi fizice” care să susțină diagnosticul unei „asfixii de natură traumatică sau al unei strangulări”.

Rezultatele autopsiei publice au fost menționate în plângerea pe baza căreia a fost arestat polițistul alb Derek Chauvin, cel care a ținut genunchiul pe gâtul victimei, fără a-i păsa de rugămințile lui George Floyd, care i-a spus în mod repetat că nu poate să respire. Chauvin a fost pus sub acuzare pentru omor prin imprudență.

Rezultatele preliminare ale autopsiei oficiale arată că decesul lui Floyd a intervenit ca urmare a unei combinații de factori: imobilizarea, posibile substanțe toxice prezente în corpul bărbatului și problemele sale cu inima.

Rezultatele toxicologice sunt așteptate peste câteva săptămâni. 

Citiți și: Ce s-a întâmplat în ultima jumătate de oră din viața lui George Floyd, bărbatul a cărui moarte a generat protestele din SUA

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri