Guvernul american anunţă încetarea tuturor contractelor cu Universitatea Harvard

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto: Profimedia

Casa Albă a anunţat marţi că a trimis „o scrisoare agenţiilor federale cerându-le să identifice contractele încheiate cu Harvard şi să precizeze dacă acestea pot fi anulate sau redirecţionate către alte instituţii”, informează AFP şi Reuters.

Conflictul dintre administraţia Trump şi lumea academică continuă. Casa Albă, hotărâtă să facă Harvard să cedeze, intenţionează să pună capăt tuturor contractelor încheiate cu prestigioasa universitate, a căror valoare se ridică, potrivit presei, la 100 de milioane de dolari.

Executivul a trimis „o scrisoare agenţiilor federale cerându-le să identifice contractele încheiate cu Harvard şi să precizeze dacă acestea pot fi anulate sau redirecţionate către alte instituţii”, a declarat marţi, un oficial american de rang înalt, confirmând informaţiile apărute în presă.

Preşedintele Donald Trump încearcă prin toate mijloacele să supună prestigioasa universitate, care refuză să-i acorde dreptul de a interveni în admiterea studenţilor şi recrutarea profesorilor. Luni, el a afirmat că „va câştiga” această duel cu cea mai renumită universitate din lume, căreia vrea să îi interzică în special să primească studenţi străini. Deocamdată, justiţia a împiedicat această decizie a Casei Albe.

Harvard este considerată pe scară largă cea mai elitistă şi mai influentă universitate din punct de vedere cultural din ţară, iar Trump vizează stabilitatea sa financiară şi poziţiei sa globală. Începând de luna trecută, administraţia a îngheţat aproximativ 3,2 miliarde de dolari în subvenţii şi contracte cu universitatea şi a încercat să blocheze capacitatea acesteia de a înscrie studenţi internaţionali.

Administraţia şi-a încadrat acţiunile împotriva Harvard drept o luptă pentru drepturile civile, acuzând universitatea de prejudecăţi liberale, practici ilegale de admitere şi tolerarea antisemitismului. Harvard a replicat că lupta în justiţie se axează pe drepturile sale prevăzute de Primul Amendament al Constituţiei, susţinând că administraţia Trump încearcă să îi controleze personalul, programa şi înscrierile.

Într-un proces intentat luna trecută, Harvard încearcă să recupereze cei peste 3 miliarde de dolari din finanţarea federală. Într-un altul, iniţiat săptămâna trecută, Harvard cere unei instanţe federale să îi restabilească capacitatea de a înscrie studenţi internaţionali.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani...
Newsweek
Aerul condiționat te poate încălzi mai ieftin iarna decât crezi. Trucul simplu de setare care face diferența
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”