Hotelul Hilton din Washington, locul unde președintele Reagan a fost împușcat în 1981. Trump: „De aceea avem nevoie de o sala de bal”

Data publicării:
APTOPIX Trump Correspondents
Foto: Profimedia

Locul Dineului Corespondenţilor de la Casa Albă, Hotelul Hilton de la Washington, nu este „foarte bine securizat” şi arată, în opinia sa, necesitatea construirii noii săli de bal, după focurile de armă de sâmbătă, pledează preşedintele american Donald Trump.

El a subliniat că, deși hotelul nu a fost prea sigur, dispozitivul de securitate a fost, în schimb, „foarte sigur”.

Este exact același hotel în faţa căruia preşedintele Ronald Reagan a fost rănit prin împuşcare în 1981, într-o tentativă de asasinat.

„Ne vom uita la toate condiţiile în care s-a întâmplat asta în această (sâmbătă) seară”, a anunţat Trump într-o conferinţăă de presă. „De aceea avem nevoie de sala de bal pe care suntem pe cale să o construim la Casa Albă”, a subliniat el.

„Este mult mai mare şi este mult mai securizată. Ea rezistă dronelor, există geamuri care rezistă gloanţelor”, a pledat el.

Miliardarul republican este acuzat cu regularitate de către opozanţii săi de megalomanie, din cauză că-i plac construcţiile măreţe cu amprenta sau sau numele său pe ele.

„Această sală de bal este necesară. Acesta este avizul Secret Service (însărcinat cu protecţia preşedintelui) şi armatei. Ei o cer de 150 de ani din diverse motive, dar azi avem nevoie de niveluri de securitate nemaivăzute înainte”, a subliniat el.

În octombrie, Donald Trump a pus să se demoleze cu buldozerul o întreagă aripă a Casei Albe, pentru a se construi această faimoasă sală de bal uriaşă, cu o capacitate de 1.000 de locuri, care să găzduiască recepţii şi dineuri în onoarea demnitarilor străini.

Bugetul prevăzut al proiectului, finanţat din donaţii private, s-a dublat în decurs de un an, de la 200 la 400 de milioane de dolari.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Cine se va ocupa de pensii după ce Nicușor Dan a numit un nou premier? Pensionarii, o veste bună și una rea
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme