Video Întâlnire tensionată la Casa Albă pe tema Groenlandei: miniștrii danez și groenlandez vor discuta cu JD Vance și Marco Rubio

Data actualizării: Data publicării:
Vance - Trump - Rubio
Foto: Profimedia

Întâlnire tensionată și cu miză mare miercuri, la Casa Albă, privind Groenlanda, teritoriu pe care președintele Donald Trump a amenințat că îl va anexa într-un fel sau altul.  Miniștrii de externe din Danemarca și din Groenlanda merg să discute cu vicepreședintele JD Vance și cu secretarul de stat Marco Rubio. De când a revenit la putere, în urmă cu aproape un an, liderul american a vorbit în repetate rânduri despre preluarea controlului asupra acestei vaste insule care aparține Danemarcei, aliatul său din NATO. În ultimele zile a intensificat retorica. Trump susține că Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru a limita puterea Rusiei și Chinei în Arctica.

ACTUALIZARE 14.43: În contextul în care viitorul Groenlandei este pus astăzi în discuție la Casa Albă, președintele american Donald Trump a transmis un mesaj în care a punctat că NATO „devine mult mai redutabilă și mai eficientă” cu insula arctică în mâinile Statelor Unite. 

Știrea inițială: Ministrul danez de externe Lars Lokke Rasmussen a solicitat această întâlnire cu secretarul de stat Marco Rubio. Reuniunea va avea loc în cele din urmă la Casa Albă, deoarece vicepreşedintele JD Vance a cerut să participe. Acesta din urmă a făcut remarci foarte dure la adresa Danemarcei în timpul unei vizite în Groenlanda în primăvară, unde nu fusese invitat.

Lokke Rasmussen şi-a exprimat speranţa să clarifice anumite neînţelegeriîn timpul întâlnirii, în contextul în care atât Danemarca, cât şi Groenlanda resping orice idee ca insula să se alăture Statelor Unite.

Donald Trump a amplificat şi mai mult tensiunile în ultimele zile, declarând duminică că va prelua teritoriul autonom danez într-un fel sau altul. Miliardarul republican afirmă că Statele Unite au nevoie de Groenlanda pentru a contracara avansurile Rusiei şi Chinei în Arctica.

Potrivit lui Penny Naas, cercetătoare la German Marshall Fund of the United States (GMFUS), un centru de studii asupra relaţiilor transatlantice, reuniunea s-ar putea încheia rapid dacă americanii persistă în cererea lor de a obţine Groenlanda cu orice preţ. Însă, dacă există chiar şi o mică nuanţă, aceasta ar putea duce la o conversaţie diferită, consideră ea.

Şefa diplomaţiei groenlandeze, Vivian Motzfeldt, va participa la discuţii. Ţara sa, la fel ca Danemarca, s-a opus ferm planurilor lui Donald Trump.

 Ne confruntăm cu o criză geopolitică şi, dacă trebuie să alegem între Statele Unite şi Danemarca, atunci alegem Danemarca, a declarat marţi premierul groenlandez, Jens-Frederik Nielsen, în timpul unei vizite la Copenhaga. Groenlanda nu va aparţine Statelor Unite. Groenlanda nu va fi condusă de Statele Unite. Groenlanda nu va face parte din Statele Unite, a insistat el.

Întrebat marţi despre aceste declaraţii, Donald Trump a răspuns: Ei bine, aceasta este problema lor.

 Nu ştiu nimic (n.r. despre prim-ministrul groenlandez), dar asta va deveni o mare problemă pentru el, a adăugat liderul de la Casa Albă.

„O presiune inacceptabilă din partea celui mai apropiat aliat

Alături de Nielsen la Copenhaga, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a declarat că nu a fost uşor să reziste la ceea ce a numit o presiune complet inacceptabilă din partea celui mai apropiat aliat al nostru.

Danemarca, membră NATO, respinge acuzaţiile americane conform cărora nu ar proteja suficient Groenlanda în faţa Rusiei şi Chinei. Copenhaga subliniază că a investit aproape 90 de miliarde de coroane daneze (n.r. 12 miliarde de euro) pentru a-şi întări prezenţa militară în Arctica.

La scurt timp după întâlnirea de la Casa Albă, o delegaţie a Congresului american - compusă în principal din democraţi, dar şi cu un republican - va călători la Copenhaga pentru a-şi exprima solidaritatea cu Danemarca.

 Ameninţările continue ale preşedintelui Trump la adresa Groenlandei sunt inutile şi nu fac decât să slăbească alianţa noastră în cadrul NATO, a declarat senatorul democrat Dick Durbin, unul dintre membrii delegaţiei. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine plătește când ești inundat de vecinul de sus. Mulți români care stau la bloc nu cunosc legea
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce nu-i lipsește Monicăi Anghel din frigider, după ce a slăbit 40 kg: “Știu ce să mănânc. Nu mai fac ca...
Film Now
Michael J. Fox, prima apariție publică după ce a fost nevoit să dezmintă că a murit. Ce a spus despre...
Adevarul
Cel mai sângeros atac al Rusiei asupra Ucrainei de la începutul anului: cel puțin 17 morți și peste 100 de...
Newsweek
Un pensionar a obligat Casa de Pensii să îi recunoască 15 ani ca munciți la grupa a II-a. Ce meserie a avut?
Digi FM
Ai datorii la stat? Obligaţiile fiscale restante de cel puţin 1.200 de lei te pot trimite pe „lista rușinii”...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce fac zilnic oamenii fericiți și sănătoși. Șase obiceiuri simple, confirmate de un studiu Harvard desfășurat...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Tom Cruise, transformat total în comedia „Digger”. Inarritu: „Poate cea mai mare provocare” din cariera lui
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...