Întâlnire tensionată la Washington: Donald Trump îl primește la Casa Albă pe prim-ministrul canadian Mark Carney

Data publicării:
Mark Carney, Donald Trump
Mark Carney caută modalităţi de „a lucra” cu preşedintele american Donald Trump.

Preşedintele american Donald Trump îl va primi marţi la Casa Albă pe premierul canadian Mark Carney, în contextul unor relaţii bilaterale tensionate, anunţă Le Monde. Carney a venit la putere cu promisiunea de a-i ţine piept preşedintelui american, arată presa internațională.

Înaintea vizitei, şeful guvernului de la Ottawa a declarat că discuţiile se vor concentra asupra taxelor vamale. Donald Trump, în schimb, a susţinut luni că nu este sigur de ce „vrea să mă vadă” Carney. „Bănuiesc că vrea să facem o înţelegere. Toată lumea vrea”, a adăugat el.

Prim-ministrul a câştigat alegerile din Canada din 28 aprilie propulsat de poziţia vehementă împotriva lui Trump, care a susținut de mai multe ori că vrea să anexeze ţara vecină, transformând-o în al 51-lea stat al SUA şi a impus taxe vamale ridicate, în condițiile în care economia canadiană este strâns legată de cea americană.

Remarcile preşedintelui despre anexare au provocat un val de indignare. Într-un interviu, la sfârşitul săptămânii trecute, Trump a declarat totuşi că este „foarte improbabil” ca Statele Unite să ajungă să intervină militar în Canada.

După victoria în alegerile parlamentare a Partidului Liberal, Carney a promis că se va opune ferm politicilor agresive ale guvernului de la Washington. În discursul său după ce i-a învins pe conservatori, el a afirmat: „Preşedintele Trump încearcă să ne înfrângă astfel încât America să ne poată stăpâni. Asta nu se va întâmpla niciodată, în veci”.

„Când ne vom aşeza la masă cu preşedintele Trump, va fi ca să discutăm viitoarele relaţii economice şi de securitate între două naţiuni suverane şi va fi ştiind foarte bine că avem multe, multe alte opţiuni decât Statele Unite pentru a construi prosperitatea pentru toţi canadienii”, a adăugat prim-ministrul. 

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro