Galerie Foto Inundații în Valea Morții, unul dintre cele mai aride locuri din lume

Data actualizării: Data publicării:
aluviuni pe un drum din valea mortii
Toate drumurile de acces în Valea Morții au fost blocate în urma inundațiilor puternice Foto: Profimedia Images

Celebra Vale a Morţii (Death Valley) din California, unul dintre cele mai aride și mai fierbinți locuri din lume, este afectată de inundații de proporții după ce în regiune au căzut ploi intense - un fenomen meteo foarte rar întâlnit aici - care au distrus drumurile de acces. Aproape 1.000 de persoane rămăseseră izolate vineri, au anunţat autoritățile care administrează acest parc naţional situat în estul Californiei.

Ploile torențiale au stricat drumurile de acces din Valea Morții Foto: Profimedia Images
Ploile torențiale au stricat drumurile de acces din Valea Morții Foto: Profimedia Images

Inundaţiile au rupt secţiuni de pavaj de pe drumuri şi au inundat birouri şi hoteluri din zonă.

„Toate drumurile care deservesc parcul sunt în prezent închise şi vor rămâne închise până când oficialii vor stabili amploarea pagubelor”, au anunțat autoritățile.

Aproximativ 500 de vizitatori şi 500 de angajaţi nu au putut părăsi parcul naţional vineri din cauza ploilor fără precedent. În unele zone au căzut 37 de litri de apă pe metru pătrat, în condiţiile în care cantităţile medii totale anuale în regiune sunt de sub 50 de litri pe metru pătrat. Cantităţile medii ale precipitaţiilor căzute vineri au egalat aproape recordul înregistrat în acest parc.

Parcul Naţional Death Valley este cunoscut drept unul dintre cel mai fierbinți locuri din lume şi zona cea mai aridă din America de Nord. Peste un milion şi jumătate de turişti vizitează zona în fiecare an.

Încălzirea globală modifică tiparul precipitaţiilor, în condițiile în care atmosfera se încarcă cu tot mai multă umiditate. Potrivit experţilor ONU în climă (grupul interguvernamental GIEC), chiar dacă lumea ar limita încălzirea la +1,5 grade Celsius comparativ cu valorile din perioada preindustrială, unele regiuni vor fi afectate de o creştere a frecvenţei, intensităţii şi/sau cantităţii de precipitaţii abundente. Riscul acestor episoade de precipitaţii abundente se măreşte odată cu creşterea temperaturii.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri