James Comey, fost șef al FBI, pus sub acuzare. Donald Trump: „Una dintre cele mai rele fiinţe umane”

Data actualizării: Data publicării:
FBI Director Comey Testifies At Senate Judiciary Committee Oversight Hearing
Foto: James Comey Sursa: Gulliver/ Getty Images

Fostul director FBI James Comey, unul dintre inamicii lui Donald Trump, a fost pus sub acuzare pentru obstrucţionarea justiţiei şi fals în declaraţii, a anunţat joi Departamentul de Justiţie, la câteva zile după ce preşedintele american a cerut urmărirea penală a adversarilor săi politici, notează AFP.

„Dreptate în America!”, şi-a exprimat Trump rapid satisfacţia pe reţeaua sa Truth Social, descriindu-l pe fostul şef al poliţiei federale americane drept „una dintre cele mai rele fiinţe umane pe care le-a cunoscut vreodată această ţară”.

Donald Trump l-a concediat brusc pe James Comey de la FBI în 2017, când acesta investiga suspiciuni de ingerinţă străină în timpul primului său mandat (2017-2021), şi de atunci l-a acuzat că a minţit în faţa Congresului, notează Agerpres.

Comey este urmărit penal pentru „infracţiuni grave legate de divulgarea de informaţii sensibile”, a precizat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

În urmă cu câteva zile, Donald Trump a îndemnat public pe procurorul general Pam Bondi să urmărească penal mai mulţi dintre adversarii săi politici.

De asemenea, s-a lăudat că a concediat un procuror federal care refuzase să-l urmărească penal pe James Comey şi pe procurorul general al statului New York, Letitia James, alt duşman personal al preşedintelui american.

„Nu el a demisionat, eu l-am concediat”, a spus el despre procurorul american pentru districtul estic al Virginiei, Erik Siebert, a cărui plecare fusese anunţată de presă.

Potrivit unei declaraţii a înlocuitorului lui Siebert, Lindsey Halligan, recent numită de Donald Trump, infracţiunile imputate lui James Comey se referă la „mărturia acestuia din cursul audierii în faţa unei comisii a Senatului Statelor Unite la 30 septembrie 2020”.

„Aceste acuzaţii (...) constituie un abuz de încredere publică la un nivel extraordinar”, a spus ea în comunicatul care a precizat că fostul director al FBI riscă până la cinci ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Citește și:

Mesaj misterios postat de fostul director FBI. Autoritățile SUA anchetează o presupusă amenințare la adresa lui Donald Trump

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce pun tot mai mulţi șoferi folie de aluminiu pe cheia mașinii. Trucul simplu, dar genial are un rol...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dakota Johnson, colaborare surpriză cu iubitul ei. Cum a ajuns actrița din „Materialiștii” să apară pe noul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fenomenul „Spider-Man: Brand New Day”: încasări de peste 1,6 miliarde de dolari la nivel global
Adevarul
Dunărea atinge un nou minim istoric la intrarea în România. Doar 25 de centimetri până la următorul prag de...
Newsweek
Care sunt cele mai potrivite rase de câini pentru pensionari. Îi ajută să scape de singurătate
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Pericolul invizibil din zilele caniculare. Câți litri de apă trebuie să bei vara și la ce alimente să ai...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
De ce a părăsit Antonio Banderas Hollywoodul. Decizia luată după divorțul de Melanie Griffith și infarctul...
UTV
Selly recunoaște că părinții încă îi fac observații, în ciuda succesului său. „În ochii părinților rămâi...