Joe Biden a încheiat o „cură de radioterapie” pentru cancerul de prostată. Care este starea de sănătate a fostului președinte american

Data publicării:
joe biden
Joe Biden. Foto: Reuters

Fostul preşedinte american Joe Biden a încheiat, la începutul acestei săptămâni, o serie de şedinţe de radioterapie pe care a început-o în urmă cu mai multe săptămâni, un tratament al unei forme agresive de cancer la prostată, o boală pe care democratul, în vârstă de 82 de ani, a făcut-o publică în mai, relatează The Washington Post (WP).

Joe Biden „a terminat o cură de radioterapie azi”, a anunţat luni asistenta şi purtătoatrea de cuvânt a fostului preşedinte, Kelly Scully, citată de WP.

Fostul preşedinte a urmat tradiţia potrivit căreia pacienţii unei instituţii oncologice sună dintr-un clopoţel pentru a sărbători sfârşitul unui tratament.

Joe Biden a „sunat clopoţelul” Penn Medicine Radiation Oncology, la Philadelphia, a anunţat Kelly Scull.

Fiica sa, Ashley Biden a salutat vestea publicând p înregistrare video pe story-ul său pe Instagram, în care fostul preşedinte sună din cliopoţel, relateazp WP citată de News.ro.

„Le mulţumesc incredibililor medici, infirmiere şi pesonalului Penn Medicine. Le suntem atât de recunoascători!”, scrie în mesaj.

În schimb, purtătoarea de cuvânt nu oferă niciun detaliu despre o continuare a tratamentului.

Leziuni canceroase îndepărtate

Unul dintre purtătorii de cuvânt ai lui Joe Biden anunţa la 11 octombrie că fostul preşedinte urma şedinţe de radioterapie şi un tratament hormonal, pentru a lupta împotriva cancerului, care s-a extins la oase.

În mai, potrivit serviciilor fostului preşedinte, scorul Gleason - folosit la calcularea gradului de agresivitate a cancerului de prostată pe o scară de până la 10 - era 9 în cazul lui Joe Biden.

Luna trecută, leziuni canceroase situate pe pielea fostului preşedinte au fost extirpate pentr-o intervenţie chirurgicală.

Joe Biden a luat decizia de a nu candida la un al doilea mandat în alegerile din 2024, din cauza vârstei înaintate şi stării sale fizice.

Democratul nu este singurul preşedinte diagnosticat cu cancer.

Ronald Reagan (1981-1989) a luptat în două rânduri, în timp ce se afla în funcţie, împotriva acestei boli.

În 2015, Jimmy Carter (1977-1981), a luptat, la rândul său, prin radioterapie şi imunoterapie împotriva unui melanom metastatic care s-a extins la ficat şi creier.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai închis balconul fără autorizație? Ce riscă proprietarii și când pot fi obligați să intre în legalitate
Digi FM
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul: „Mi-a fost rău. E greu, dar Dumnezeu face minuni”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
De ce îi punea Michael Jackson pe copiii lui să poarte măști în public. Fiica lui povestește: "Atunci avea...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a armatei orbilor: unul dintre cele mai atroce acte de cruzime împotriva...
Newsweek
Ce pensie va avea un pensionar care a muncit 35 ani pe un salariu între 4.000 și 5.000 lei?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Rață prinsă cu „viteză excesivă” în Elveția. O rață a zburat prea repede și acum 7 ani, în același loc
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...