Joe Biden explică de ce el a făcut o formă ușoară de Covid, iar Donald Trump a fost dus cu elicopterul la spital

Data publicării:
j biden la pupitru in gradina casa alba, costum, cravata, isi da jos ochelarii de soare ray ban pilot
Joe Biden, președintele SUA. Foto Profimedia Images

Preşedintele Joe Biden a sărbătorit miercuri vindecarea sa de COVID-19 și ieșirea din izolare printr-un apel către americani să se vaccineze. El a făcut o comparație între felul în care a trecut el prin boală și felul în care a trecut predecesorul său Donald Trump, care a avut o formă mai gravă, și a spus că diferența provine din vaccinare.

Joe Biden, 79 de ani, a încheiat miercuri perioada de izolare, după ce a fost testat negativ la COVID de două ori și după cinci zile de izolare şi tratament.

În timpul unei întâlniri cu personalul şi reporterii acreditaţi, desfăşurată în Grădina de trandafiri a Casei Albe, Joe Biden a spus că s-a recuperat fără teamă, graţie îngrijirii atente şi medicamentelor disponibile. Până la această întrevdere el a purtat o mască, pe care şi-a dat-o jos înaintea întâlnirii, rrelatează Reuters, potrivit Agerpres.

„Simptomele mele au fost uşoare, recuperarea mea a fost rapidă şi mă simt grozav. Pe întreaga durată în care am fost în izolare am fost capabil să lucrez, să îmi îndeplinesc atribuţiile funcţiei fără vreo întrerupere. Este o dovadă reală cu privire la unde ne aflăm în lupta contra COVID-19”, a afirmat liderul de la Casa Albă.

Biden, care s-ar putea confrunta din nou cu Trump în alegerile din 2024 dacă cei doi politicieni ar decide să candideze şi ar obţine nominalizarea din partea propriilor partide, s-a referit la soarta fostului preşedinte republican.

„Când predecesorul meu a luat COVID, el a trebuit să fie dus cu elicopterul la Centrul Medical Walter Reed. A fost grav bolnav. Din fericire, s-a vindecat. Când eu am luat COVID, am lucrat de la etaj în Casa Albă - din birourile de la etaj - pentru o perioadă de cinci zile. Diferenţa este vaccinarea, desigur”, a explicat liderul american.

După întâlnirea cu personalul şi jurnaliştii, Joe Biden a revenit în Biroul Oval, potrivit propriului anunţ.

Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale din 2020 inclusiv datorită promisiunilor că va combate pandemia de COVID-19 mai serios decât contracandidatul său, fostul preşedinte republican Donald Trump, care în urma infectării cu SARS-CoV-2 a fost nevoit să meargă la spital.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...