Joe Biden propune măsuri pentru limitarea vânzărilor armelor de foc: "Nu vom aștepta producerea unui nou atac"

Data publicării:
Joe Biden, președintele ales al Statelor Unite ale Americii.
Joe Biden, președintele Statelor Unite ale Americii. Foto: Getty Images

Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat că intenţionează să aplice măsuri pentru limitarea vânzărilor armelor de foc, în scopul evitării atacurilor armate care se pot solda cu numeroase victime.

"Această Administraţie nu va aştepta producerea unui nou atac armat soldat cu victime multiple pentru a lansa un apel. Vom lua măsuri pentru oprirea epidemiei violenţelor armate şi pentru a face mai sigure şcolile şi comunităţile", a declarat duminică Joe Biden, cu ocazia împlinirii a trei ani de la atacul armat comis la Liceul "Marjory Stoneman Douglas", situat în Parkland, Florida, un incident soldat cu 17 morţi, potrivit Mediafax.

"Cer astăzi Congresului să aplice reforme logice privind armele de foc, inclusiv prin solicitarea efectuării de verificări aprofundate privind vânzarea tuturor armelor de foc, prin interzicerea armelor de asalt şi a încărcătoarelor de mare capacitate, prin eliminarea imunităţii producătorilor de arme care aduc cu bună ştiinţă arme de război pe străzile noastre. Le datorăm o schimbare celor pe care i-am pierdut şi celor rămaşi îndureraţi. Este momentul să acţionăm acum", a subliniat Biden, conform unui comunicat postat pe site-ul Casei Albe.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiectele vechi pe care românii le aruncă la curățenie, deși unele pot valora o mică avere. Poţi lua chiar...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paris Jackson s-a întâlnit prima dată cu mama ei abia la 15 ani: "Era în sufragerie cu bunica mea. I-am zis...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cele mai bune filme cu Ben Affleck. Ce producții i-au adus premiul Oscar
Adevarul
Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică...
Newsweek
Pensionarii vor primi o nouă lovitură. Legea nu va fi respectată la 1 ianuarie 2027. Pensiile vor fi mai mici
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
NASA demontează teoria conspirației despre eclipsă. Pe rețelele sociale circula un zvon despre un proiect de...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”