Justiţia americană vrea să-l audieze pe fostul vicepreşedinte Mike Pence despre asaltul de la Capitoliu

Data publicării:
Donald Trump și Mike Pence zâmbesc.

Departamentul Justiţiei din Statele Unite intenţionează să îl audieze pe fostul vicepreşedinte Mike Pence în cadrul anchetei privind asaltul din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, scrie presa americană.

Surse ale ziarului New York Times şi ale televiziunii CNN afirmă că Pence este dispus să ia în considerare cererea de a depune mărturie, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Ministrul justiţiei, Merrick Garland, a numit săptămâna trecută un procuror special care să ancheteze independent acţiunile fostului preşedinte Donald Trump, care a contestat victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020 şi a încercat să împiedice Congresul să certifice rezultatul scrutinului.

Susţinătorii lui Donald Trump au atacat Capitoliul, iar Trump a făcut în mod public presiuni asupra lui Mike Pence să nu valideze alegerile. Vicepreşedintele SUA este cel care prezidează şedinţa de oficializare în Congres a componenţei Colegiului Electoral, din care fac parte electorii desemnaţi de fiecare stat pentru alegerea efectivă a preşedintelui Statelor Unite.

Pence a calificat contestarea rezultatelor electorale drept „iresponsabilă”, dar a refuzat să fie audiat de comisia de anchetă a Camerei Reprezentanţilor. De data aceasta, însă, este vorba de o anchetă penală, aşa că el ar putea avea în vedere o mărturie, arată New York Times.

Pence este un posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2024. Trump şi-a anunţat deja oficial candidatura.

Fostul preşedinte ar putea să încerce invocarea prerogativelor puterii executive privind confidenţialitatea comunicaţiilor, pentru a-l împiedica pe fostul vicepreşedinte să depună mărturie, la fel cum a procedat şi în cazul altor oficiali citaţi în ancheta federală.

Procurorul special coordonează acum două anchete separate, începute în urmă cu câteva luni. Prima are ca obiect eforturile lui Trump de a contesta alegerile; a doua vizează gestionarea de către fostul preşedinte a documentelor secrete care ar fi trebuit arhivate după plecarea sa de la Casa Albă. Decizia privind o recomandare de inculpare a lui Trump îi va reveni însă lui Garland.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum se putea salva femeia prinsă în mașina electrică în flăcări, în Sectorul 6. Detaliul ignorat care ar fi...
Digi FM
Paula Seling, mesaj de ziua fetiței pe care a adoptat-o acum 9 ani: "Mă uit la tine și învăț ce înseamnă...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine sunt finaliștii Selecției Naționale de la Eurovision 2026. Doi artiști au primit wild card din partea...
Film Now
Ce a făcut James Van Der Beek cu doar o lună înainte de a se stinge din viață. Decizia lui a stârnit...
Adevarul
„Ăsta nu e un avion la clasa întâi, e un tren din Africa”. Surpriza totală pentru un român în „bolidul”...
Newsweek
PSD anunță bani mai mulți la pensie și anularea CASS. „Altfel plecăm de la guvernare”. Când se va întâmpla?
Digi FM
Sarah Ferguson i-ar fi cerut un loc de muncă lui Jeffrey Epstein. "Am nevoie disperată de bani”, arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce este hemocromatoza, boală genetică supranumită "blestemul celtic". Simptomele afecțiunii, uneori evidente...
Digi Animal World
Cum arată cea mai rară vulpe din lume. Experții au capturat unul dintre ultimele exemplare și i-au montat un...
Film Now
Un film cu Margot Robbie, clasificat R, a debutat cu încasări de aproape 35 de milioane de dolari la box...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online