Marco Rubio ar purta discuții secrete cu nepotul lui Raul Castro. Ce urmărește administrația Trump în Cuba

Data publicării:
rubio castro
Colaj foto: Secretarul de stat american Marco Rubio, Raul Guillermo Rodriguez Castro și fostul lider cubanez Raul Castro. Surse foto: Profimedia Images

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, ar fi purtat discuții neoficiale cu Raul Guillermo Rodriguez Castro, nepotul fostului lider cubanez Raul Castro, potrivit publicației Axios. Contactele ar avea loc în contextul în care administrația președintelui Donald Trump intensifică presiunea asupra guvernului de la Havana, pe fondul crizei energetice și economice tot mai grave din Cuba, și sugerează că Washingtonul caută canale alternative de dialog în interiorul cercului de putere al regimului.

Discuţiile dintre Rubio şi Raul Guillermo Rodriguez Castro ocolesc canalele oficiale ale guvernului cubanez şi arată că administraţia preşedintelui Donald Trump îl consideră pe revoluţionarul de 94 de ani drept adevăratul responsabil de luarea deciziilor pe insulă, chiar dacă nu mai este preşedinte, scrie publicaţia citată.

„Nu le-aş numi negocieri, ci discuţii despre viitor”, a declarat un înalt oficial al administraţiei Trump, citat de Axios. „Poziţia noastră, poziţia guvernului american, este că regimul (de la Havana) trebuie să plece dar cum va arăta exact acest lucru depinde de preşedintele Trump, iar el nu a decis încă. Rubio este încă în discuţii cu nepotul” lui Raul Castro.

Rubio, cu rădăcini cubaneze, şi echipa sa consideră că nepotul lui Castro, în vârstă de 41 de ani, şi cercul său reprezintă tinerii cubanezi orientaţi spre afaceri, pentru care comunismul revoluţionar a eşuat şi care apreciază o apropiere de SUA.

Cum răspunde Havana

Întrebat despre discuții, guvernul cubanez a transmis publicației Axios o declarație remisă unui jurnalist mexican, în care respinge informațiile privind presupuse negocieri între Statele Unite și un alt membru al familiei Castro, Alejandro Castro Espín, oficial de rang înalt în domeniul informațiilor.

„Nu există un dialog la nivel înalt între guvernul Statelor Unite și Cuba. Nu există nici măcar un dialog la nivel intermediar. Au existat doar schimburi de mesaje”, se arată în declarație. Ceea ce există sunt conversațiile obișnuite care au avut loc de-a lungul unei perioade îndelungate sau chiar mai puțin decât atât. Până acum un an, aveam dialoguri regulate la nivel de înalți oficiali cu Departamentul de Stat. Astăzi, acest lucru nu mai există.”

Departamentul de Stat nu a contestat faptul că Rubio ar fi vorbit cu Raulito Castro, însă un purtător de cuvânt a refuzat să ofere detalii sau să comenteze subiectul.

Consilieri ai lui Trump au discutat cu alţi cubanezi influenţi, în afară de tânărul Castro, dar acesta este considerat cea mai importantă personalitate de pe insulă cu care trebuie cultivată relaţia.

Criza din Cuba

Acesta a fost garda de corp a lui Raul Castro şi are, de asemenea, aliaţi care conduc imensul conglomerat militar cubanez cunoscut sub numele de GAESA, a declarat o sursă pentru Axios, care a calificat discuţiile dintre Rubio şi Castro jr. drept „surprinzător” de prietenoase.

Posibilitatea unui dialog între Washington şi Havana care să permită ameliorarea crizei energetice din insulă reapare după ultimele declaraţii ale administraţiei americane.

Trump a asigurat luni seara, în concordanţă cu ceea ce a subliniat deja de mai multe ori în ultimele săptămâni, că guvernul său poartă discuţii cu înalţi oficiali ai executivului cubanez, ceea ce Havana a negat.

„Discutăm cu Cuba chiar acum. (Secretarul de stat al SUA) Marco Rubio discută cu Cuba chiar acum şi ar trebui să ajungă la un acord, pentru că este... într-adevăr o ameninţare umanitară” acolo, a declarat el la bordul aeronavei Air Force One.

Blocada energetică strictă a SUA asupra insulei începe să aibă consecinţe asupra aprovizionării cu toate tipurile de produse. Vehiculele încep să dispară de pe străzi, iar spitalele şi birourile publice funcţionează cu servicii minime, în timp ce întreruperile de curent se prelungesc cu orele în toată Cuba.

Citește și Havana, sufocată de gunoaie, după ce criza de combustibil din Cuba, provocată de blocada americană, a paralizat colectarea

Citește și Cuba a suspendat festivalul anual al trabucurilor, din cauza crizei energetice provocate de blocada petrolieră a SUA

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Maria Dragomiroiu, mesaj emoționant la 16 ani de la moartea Mădălinei Manole: „Ești în rugăciunile mele în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Anca Țurcașiu când nu este pe scenă. Imaginile inedite făcute publice i-au cucerit pe fani: „Ca la 20...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
La 14 ani de la divorțul de Tom Cruise, Katie Holmes pare că iubește din nou. Cine este bărbatul cu care a...
Adevarul
Tot mai mulți români cer băncilor înapoi comisioanele și dobânzile. Cum îți poți recupera banii fără proces
Newsweek
250 lei ajutor la pensie într-un județ. Lista bonusurilor oferite pensionarilor în 2026. Cine ia 500 lei?
Digi FM
Reactivarea lui Dragnea aruncă în aer conducerea PSD. Ultimele zile ale lui Sorin Grindeanu la șefia...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...