Galerie Foto Melania „nu agreează” speculațiile privind relația lui Trump cu una dintre colaboratoarele sale. Cine este Nathalie Harp

Data actualizării: Data publicării:
Nathalie Harp
„Primei Doamne nu-i plac astfel de lucruri” Foto: Profimedia

Speculațiile privind relația lui Donald Trump cu una dintre cele mai apropiate colaboratoare ale sale o deranjează pe soția sa, Melania, potrivit unor rapoarte. Administrația Trump a ripostat după ce senatorul Jon Ossoff a glumit luni că președintele SUA ar fi distras de o aventură extraconjugală cu Natalie Harp, asistenta executivă a președintelui american în vârstă de 80 de ani.

Apropierea percepută între Donald Trump și Nathalie Harp, în vârstă de 35 de ani, a alimentat zvonuri nefondate potrivit cărora cei doi ar avea o aventură, comentează The Telegraph.

Jon Ossoff, senator democrat din Georgia, a declarat într-un discurs duminică că președintele „nu vrea să-și facă treaba” și că, în schimb, „vrea să-și construiască sala de bal și să călătorească împreună cu Natalie în palatul lor zburător aparent fără apărare, oferit de emirul din Qatar”.

Comentariul a stârnit reacții furioase din partea unora dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Trump, Davis Ingle, purtător de cuvânt al Casei Albe, criticându-l pe Ossoff ca fiind „un puști de teatru penibil și efeminat care se deghizează în Barack Obama”.

Davis Ingle a declarat: „Natalie Harp este una dintre cele mai loiale și mai harnice colaboratoare din echipa președintelui Trump… Nimănui nu-i pasă ce spune acest ratat fără consistență.”

Steve Cheung, directorul de comunicare al Casei Albe, l-a descris, de asemenea, pe senator într-o postare pe X drept „cel mai mare ratat și încornorat din politică”.

„În loc să-i denigreze pe oamenii harnici care își servesc țara, Jon ar trebui să se uite adânc în sufletul său și să se întrebe de ce este o persoană mizerabilă care urăște această țară. Este pentru că este un «Dumocrat» radical și extremist”, a adăugat Cheung.

Foto: Profimedia
Foto: Profimedia

„Primei Doamne nu-i plac astfel de lucruri”

Donald Trump a refuzat să comenteze aceste remarci când a fost întrebat de un reporter în Biroul Oval luni, calificându-l în schimb pe Ossoff drept „un sosie al lui Pee-wee Herman”, făcând referire la excentricul personaj de comedie.

O persoană apropiată de Casa Albă a declarat că reacția agresivă s-a datorat parțial faptului că „Primei Doamne nu-i plac astfel de lucruri”, potrivit publicației Semafor.

Sursa a adăugat că Trump „se înfurie cu adevărat” când vine vorba de speculațiile publice privind viața sa personală și că Nathalie Harp „va fi, în cele din urmă, cea care va sări cel mai sus dintre toți cei prezenți în cameră atunci când el va spune să sară”.

Nathalie Harp, fostă prezentatoare la rețeaua de știri de dreapta One America News Network, se află de ani de zile în anturajul președintelui SUA, dar a fost văzută alături de acesta cu o frecvență din ce în ce mai mare în ultimele luni.

A fost supranumită „imprimanta umană” în timpul campaniei electorale alui Trump din 2024, deoarece purta cu ea o imprimantă pentru a reproduce articole de presă care l-ar fi putut interesa.

Natalie Harp a fost angajată ca asistentă executivă a președintelui SUA la începutul celui de-al doilea mandat al acestuia la Casa Albă.

„The New York Times” a afirmat anterior că unii membri ai cercului restrâns al lui Trump sunt îngrijorați că ea ar putea exercita o influență nejustificată asupra percepției sale asupra actualității.

Ziarul a citat surse anonime care susțin că ea îi prezintă adesea știri provenite din surse cu tendințe conspiraționiste și promovează excesiv articolele laudative.

„Publică asta imediat”

Un videoclip distribuit online în timpul campaniei electorale prezidențiale din 2024 îl arăta pe Trump dictându-i lui Nathalie Harp postări pentru rețelele sociale, iar ea le tasta în grabă pentru a fi publicate pe platforma sa, Truth Social.

„Publică asta imediat”, i-a spus el doamnei Harp la un moment dat în clip, după ce ea îi tastase gândurile cu privire la urmăririle penale politice, în timp ce urmăreau un discurs de campanie al Kamalei Harris, fosta candidată democrată la președinție.

„MINCIUNI ÎMPOTRIVA PROIECTULUI 2025”, se putea vedea cum doamna Harp tasta la indicația lui Trump într-un alt moment, în timp ce cei doi se aplecau asupra ecranului comun al unui laptop.

„Tu ești tot ce contează pentru mine”

Se susține, de asemenea, că Nathalie Harp i-ar fi scris lui Trump scrisori lingușitoare în timpul campaniei electorale din 2024, potrivit cărții „Regime Change”, publicată în iunie de Maggie Haberman și Jonathan Swan, doi jurnaliști de la „New York Times”.

Cartea face referire la mesaje emoționante ale lui Harp în care îi spunea lui Donald Trump „tu ești tot ce contează pentru mine” și se referea la el ca la „păzitorul și protectorul ei în această viață”.

Într-o altă scrisoare, Nathalie Harp i-ar fi spus lui Trump că dorea să revină la „acea sinergie” pe care o avea odinioară cu el, când „vorbeam despre tot și despre nimic”.

„Vreau să-ți aduc bucurie”, ar fi scris ea, „să simțim că putem trece peste o zi fără să fim nevoiți să vorbim vreodată despre «muncă»”.

Nathalie Harp nu a comentat informațiile privind presupusa ei apropiere de președinte. Casa Albă a fost contactată pentru a oferi un comentariu, precizează The Telegraph.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”