Video Momentul în care JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional al statului Ohio, la o festivitate de la Casa Albă

Data actualizării: Data publicării:
JD Vance
JD Vance a făcut poza de final doar cu partea superioară a trofeului, mai ușoară. Foto: Profimedia

JD Vance a scăpat trofeul campionatului naţional de fotbal universitar în timp ce încerca să îl ridice în timpul unei festivităţi la Casa Albă pentru Ohio State Buckeyes, statul natal al vicepreşedintelui, relatează MSN, scrie News.ro.

La încheierea ceremoniei de pe peluza de sud a Casei Albe, Vance a început să ridice trofeul acordat statului Ohio pentru câştigarea meciului de campionat naţional din 2024 din cadrul College Football Playoff din ianuarie, însă - în timp ce fanfara Casei Albe cânta piesa „We are the Champions” a trupei Queen - nu a fost momentul triumfal pe care Vance îl spera.

Baza trofeului de 35 de kilograme s-a rupt în timp ce Vance îl ţinea în sus, ajutat de TreVeyon Henderson, fundaşul echipei Ohio State.

Aparent cei doi nu se așteptau ca trofeul să fie atât de greu.

Cu Vance ţinând baza şi Henderson apucând mingea de aur, ruptura s-a produs atunci când au înclinat trofeul în loc să îl ridice direct în sus.

Vance a scăpat baza, dar, din fericire, un alt coechipier l-a ajutat să prindă partea principală a trofeului înainte ca și acesta să cadă la pământ.

JD Vance a făcut poza de final doar cu partea superioară a trofeului, mai ușoară. 

La ceremonie a participat și președintele Donald Trump

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România care exportă miliarde de euro anual. Cum a devenit unul dintre cele mai puternice centre...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Dumnezeu era într-o dispoziție excelentă când te-a creat", i-au scris fanii. J.Lo s-a filmat nemachiată, la...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Cum a devenit Bacalaureatul la Limba Română o formalitate de nivel de clasa a opta. De la eseu critic la „te...
Newsweek
Cine se va ocupa de pensii după ce Nicușor Dan a numit un nou premier? Pensionarii, o veste bună și una rea
Digi FM
Cine este Adrian Veștea, noul premier desemnat al României. A construit Aeroportul Brașov și a gestionat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Are 70 de ani, a devenit mamă la 46, dar nu regretă. Geena Davis: „Sunt fericită că am avut copii târziu...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme