New York Times a recunoscut că a publicat un podcast bazat pe afirmațiile unui fiu de șaormar acuzat de “falsă activitate de terorism”

Data actualizării: Data publicării:
sediul new york times
Directorul New York Times spune că ziarul său se face responsabil de un "eşec instituţional", după ce un tânăr care a relatat informații false de terorism a fost arestat. Foto: Mario Tama/ Getty Images

Publicaţia The New York Times a recunoscut vineri că podcastul său de succes ''Caliphate'', consacrat grupării Stat Islamic, a fost construit, în parte, pe o mărturie falsă, relatează AFP.

Programul cu 12 episoade publicat în 2018 s-a dorit a fi o incursiune în tenebrele Statului Islamic, prin intermediul unui canadian care afirma că s-a alăturat organizaţiei în 2016, transmite Agerpres.

Acesta, care se prezenta sub numele "de război" Abu Huzaifa, a povestit între altele că a participat la două execuţii.

Podcastul a fost un succes de public şi a fost recompensat cu mai multe premii prestigioase, între care Peabody Award.

În septembrie însă, Huzaifa, pe numele său real Shehroze Chaudry, a fost reţinut de poliţia canadiană şi inculpat pentru "falsă activitate teroristă".

Ulterior, cotidianul a lansat propria anchetă internă şi nu a găsit dovezi în sprijinul afirmaţiilor făcute de Chaudry despre atrocităţile pe care le-ar fi comis, The New York Times subliniind într-o notă editorială publicată vineri că episoadele respective din Caliphate "nu au îndeplinit standardele de acurateţe" ale cotidianului.

Nota menţionează două probleme principale - faptul că podcastul nu a fost supervizat de un editor cu experienţă în problema terorismului şi lipsa de "scepticism şi rigurozitate" a echipei de realizatori faţă de Chaudry.

Totuşi, The New York Times a decis să nu retragă podcastul, ci doar să-i adauge unele "menţiuni rectificative" şi un nou episod în care directorul Dean Baquet explică, între altele, că ziarul său se face responsabil de un "eşec instituţional".

Jurnalista coordonatoare a proiectului, Rukmini Callimachi, nu va fi sancţionată, dar probabil se va ocupa de alte domenii, care nu ţin de terorism, a precizat Baquet.

Cazul Chaudry este semnificativ şi problematic pentru The New York Times, care a investit masiv, din 2017, în formatul tip podcast, considerat o sursă de venituri în principal din publicitate, precum şi un punct de intrare pentru abonamentele online, mai ales în rândul tinerilor, notează AFP.

Tânărul, care este fiul unui șaormar din Oakville, Canada, „a susţinut că s-a deplasat în Siria în 2016 pentru a se alătura grupării Stat Islamic şi că a comis acte de terorism. Interviurile au fost publicate în numeroase media, au fost difuzate pe podcasturi şi au făcut incluse într-un documentar de televiziune, sporind temerile privind siguranţa publică în rândul canadienilor”, arăta poliţia din Canada.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”