Video Nicki Minaj îl numește „asasin” pe J. D. Vance, la un eveniment al văduvei lui Charlie Kirk. Reacția Erikăi Kirk: „Trebuie să râzi”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-1060967566
Erika Kirk și Nicki Minaj Foto: Profimedia

Văduva activistului conservator Charlie Kirk, ucis recent, a transformat o gafă comisă duminică de cântăreaţa rap Nicki Minaj într-un moment de consolare, după ce artista a făcut o referire la „asasinul JD Vance” în timp ce îi lăuda pe liderii conservatori din Statele Unite, informează Reuters.

Erika Kirk, al cărei soţ a fost împuşcat mortal în luna septembrie, i-a oferit sprijinul ei lui Nicki Minaj după ce cântăreaţa rap l-a descris pe vicepreşedintele american JD Vance ca fiind un „asasin”, deşi artista declarase în aceeaşi frază că politicianul republican este „un model de urmat”, notează Agerpres.

Erika Kirk şi Nicki Minaj purtau în acel moment o conversaţie pe scena festivalului „AmericaFest” organizat în oraşul Phoenix de Turning Point USA, mişcarea conservatoare de tineret fondată de Charlie Kirk.

„Dragi tineri, aveţi modele de urmat uimitoare, precum frumosul şi elegantul nostru preşedinte, şi aveţi alte modele uimitoare, precum asasinul JD Vance, vicepreşedintele nostru”, a declarat pe scenă Nicki Minaj înainte de a coborî repede microfonul, privind în jos şi acoperindu-şi gura cu palmele, într-un gest care exprima faptul că artista era vizibil jenată de ceea ce spusese.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Charlie Kirk a fost împuşcat mortal în timpul unui eveniment organizat de Turning Point USA în campusul Universităţii Utah Valley din Orem, în timp ce participa la o dezbatere cu studenţii acelei universităţi.

După referirea la „asasinul JD Vance”, Nicki Minaj a tăcut timp de câteva secunde, iar publicul a izbucnit în râs în urma momentului stânjenitor. Erika Kirk a intervenit apoi rapid în discuţie, sărind în ajutorul cântăreţei.

„Crede-mă, nu există nimic nou sub soare pe care să nu-l fi auzit deja, aşa că eşti în regulă... Te iubesc. Trebuie să râzi cu adevărat de asta”, i-a spus Erika Kirk cântăreţei Nicki Minaj. „Spune ce vrei să spui, pentru că îţi cunosc inima şi nu te voi judeca pentru asta”, a adăugat ea.

Nicki Minaj i-a mulţumit văduvei activistului asasinat şi şi-a continuat apoi discursul după o scurtă pauză.

La puţin timp după apariţia cântăreţei Nicki Minaj pe scena de la „AmericaFest”, Casa Albă a publicat un videoclip despre prezenţa artistei la acel festival, în care cântăreaţa a putut fi văzută şi auzită în timp de făcea declaraţia următoare: „Am cel mai mare respect şi admiraţie pentru preşedintele nostru”. Nicki Minaj a redistribuit apoi acel videoclip pe reţelele de socializare, adăugând două fotografii cu ea şi un comentariu: „Draga mea, ai reuşit. Suntem bine. Te iubesc”.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum a evoluat averea lui Sorin Grindeanu în ultimii 10 ani. Analiza completă a veniturilor și proprietăților
Digi FM
Ce a răspuns Ozana Barabancea când a fost întrebată cum se simte fiul ei, care a făcut infarct la doar 24 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, într-o rochie cu un decolteu imposibil de ignorat după ce a vorbit despre lupta cu kilogramele în...
Film Now
Actriţe care au jucat rolul reginei Elisabeta a II-a. Cine a semănat cel mai bine cu ea?
Adevarul
„S-au trezit la viață de Paște”. Doi români aflați în stare vegetativă, salvați printr-o metodă revoluționară...
Newsweek
Criza politică „lovește” pensionarii. Cum pierd sute de lei la pensie? Bani mai puțini și la Pilonul 2
Digi FM
Premierul Bolojan, în şedinţa PNL: „E greu să fii credibil, dacă ţii de cutiile de pantofi, penthouse-uri şi...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevăratul motiv pentru care ne roadem unghiile și avem alte “obiceiuri proaste”, potrivit psihologilor
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Christina Applegate, prima reacție după zvonurile privind internarea în spital: „Problemele de sănătate sunt...
UTV
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit civil. Vezi imaginile de la eveniment