O femeie dintr-un azil pentru vârstnici a murit după ce i s-a dat să bea detergent de vase

Data publicării:
Persoane vârstnice la azil.
O femeie dintr-un azil pentru vârstnici a murit după ce i s-a dat să bea detergent de vase. Foto: Profimedia

O femeie a murit și alte două persoane au ajuns la spital, după ce li s-a servit detergent de vase în loc de suc, la un azil pentru persoane vârstnice din California, relatează CNN.

Trei persoane au fost internate într-o unitate medicală după ce „au ingerat substanțe chimice toxice”, a declarat luni un reprezentant al Poliției din San Mateo. Una dintre acestea, o femeie în vârstă de 93 de ani, a murit la spital, potrivit ofițerului.

Atria Senior Living, compania-mamă a unității pentru persoane vârstnice, a confirmat că persoanele au ajuns la spital după ce li s-a servit detergent de vase în loc de suc.

„Putem confirma că trei dintre rezidenții noștri au fost duși la spital după ce au fost serviți, din greșeală, cu lichid de spălat vase, ca suc de băut”, a spus compania într-o declarație pentru CNN.

„Colaborăm cu autoritățile locale, care ne-au informat că un rezident a decedat”, a mai transmis compania. „Adresăm familiei cele mai sincere condoleanțe”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...