O mamă va merge la închisoare după ce și-a dus copilul la medic de peste 300 de ori, deși acesta era sănătos

Data publicării:
mamasua

Caz șocant în Statele Unite. O mamă a fost condamnată la șase ani de închisoare pentru că și-a supus copilul la 13 operații, deși acesta era sănătos.

În primii opt ani de viață, băiatul a fost dus la spital de 320 de ori, iar femeia a reușit să convingă niște medici din Texas că fiul ei suferă de diferite boli, printre care cancer și distrofie musculară, potrivit CNN.

Drept urmare, copilul a suferit 13 intervenții chirurgicale și în jumătate dintre cazuri a făcut septicemie după operație.

Cel care a pus capăt chinului, un pediatru, a dat-o pe mamă... pe mâna poliției. Acum, copilul este în grija tatălui și a scăpat de chinul mersului la spital, este un băiat normal care iubește fotbalul și cântă în corul școlii.

Prima oară când a fost internat în spital, la 5 ani, femeia a semnat un act în care le cere medicilor să nu-l resusciteze pe copil dacă intră în stop cardio-respirator.

Femeia, care a și mințit medicii în legătură cu istoricul medical al copilului, a fost condamnată la 6 ani de închisoare.

Editor web:Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regulă nouă la bloc. Ce trebuie să declari în 10 zile şi cine stabileşte câte persoane locuiesc într-un...
Digi FM
Răzvan l-a învins, dar Mircea Lucescu l-a sărutat pe creștet. Povestea momentului tată-fiu, care a emoționat...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, picioare tonifiate și talie de invidiat în costum de baie. Apariția din Maldive a stârnit un...
Film Now
David Duchovny, cum nimeni nu l-a mai văzut. Cu perucă blondă și ruj roșu aprins, îmbrăcat în haine de...
Adevarul
Viețuitoarele cu cea mai dureroasă înțepătură din lume: „Senzație de deces iminent. Unii au implorat medicii...
Newsweek
Se schimbă vârsta standard de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul în care te-ai născut?
Digi FM
Pur și simplu a îngenuncheat în fața sicriului lui Mircea Lucescu: "A fost darul lui Dumnezeu pentru fotbal"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce Paștele ortodox și cel catolic au de cele mai multe ori date diferite? Explicația pe înțelesul tuturor
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Cum arată a patra soție a lui Steven Seagal, o balerină mongolă care i-a dăruit al șaptelea copil. Poze rare...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...