O nouă înregistrare, Trump vorbeşte vulgar despre fiica sa, Ivanka

Data actualizării: Data publicării:
Ivanka Trump
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Presa americană a publicat o nouă înregistrare în care candidatul republican la preşedinţia Statelor Unite, Donald Trump, face declaraţii jignitoare la adresa femeilor, inclusiv a fiicei sale, Ivanka, relatează The Independent.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

După ce au analizat interviurile acordate de Trump lui Howard Stern pe parcursul a două decenii, CNN a publicat o serie de fragmente în care omul de afaceri devenit politician a comentat felul în care arată Ivanka.

Ivanka Trump
FOTO: Getty Images

„De fapt a fost foarte voluptoasă”, i-a spus Trump lui Stern în octombrie 2006, după ce moderatorul a comentat despre sânii Ivankăi Trump. “Este înaltă, are aproape 1,80 metri, şi a fost, este o frumuseţe extraordinară”, a adăugat el.

Într-un interviu acordat cu doi ani mai devreme, Trump i-a permis lui Stern să vorbească despre fiica sa, atunci în vârstă de 23 de ani, în mod degradant, scrie News.ro.

În cursul discuţiilor, Trump a spus că, din punctul său de vedere, femeile peste 35 de ani sunt atrăgătoare, dar şi despre faptul că a întreţinut relaţii sexuale cu concurentele de la Miss Univers.

“Ar putea fi un conflict de interese, dar, ştii, este genul de lucru care te preocupă mai târziu. Tinzi să te gândeşti la acest lucru ceva mai târziu (…). Poţi să spui că, în calitate de proprietar al concursului, este obligaţia ta să facă acest lucru”, a spus el.

Dezvăluirile vin după ce presa a publica vineri înregistrarea unor declaraţii vulgare făcute de Trump la adresa femeilor, în 2005.

În urma acestora, numeroşi lideri republicani şi-au retras susţinerea faţă de Trump. Chiar şi candidatul lui Trump la vicepreşedinţie, Mike Pence, dar şi soţia omului de afaceri, Melania Trump, s-au declarat ofensaţi.

Citiţi şi:

Sondaj. Reacția americanilor după declarațiile controversate ale lui Donald Trump

Reacția prezentatoarei TV, ţinta comentariilor vulgare rostite de Donald Trump

Mai mulți republicani îi cer lui D.Trump să se retragă din cursa pentru Casa Albă

Melania Trump: Cuvintele soţului meu sunt inacceptabile

D. Trump, după afirmațiile despre femei: Zero şanse să mă retrag

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri