ONU: foametea din Gaza este o „criză provocată de om”. Care sunt reacțiile în SUA și ce măsuri urgente ia Israelul

Data publicării:
copil cu un castron gol in cap
Foametea este iminentă în Gaza. Oamenii nu găsesc nimic de mâncare. FOTO: Profimedia Images

Toți membrii Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, cu excepția Statelor Unite, au declarat, miercuri, că foametea din Gaza este o „criză provocată de om” și au avertizat că utilizarea acesteia ca armă de război este interzisă de dreptul internațional umanitar. Între timp, Israelul şi-a intensificat operaţiunile în jurul oraşului Gaza, în ciuda presiunilor internaţionale de a pune capăt ofensivei, denunţând acuzaţiile ONU privind foametea ca fiind „fabricate din nimic”, scrie Reuters.

Într-o declarație comună, cei 14 membri ai Consiliului au solicitat un armistițiu imediat, necondiționat și permanent, eliberarea tuturor ostaticilor deținuți de Hamas și de alte grupuri, o creștere substanțială a ajutorului în întreaga Fâșie Gaza și ca Israelul să ridice imediat și necondiționat toate restricțiile privind livrarea ajutorului.

Foametea din Gaza trebuie oprită imediat”, au declarat ei. „Timpul este esențial. Situația de urgență umanitară trebuie rezolvată fără întârziere, iar Israelul trebuie să-și schimbe cursul.”

Orașul Gaza și zonele înconjurătoare suferă oficial de foamete, iar aceasta se va extinde probabil, a stabilit, vineri, un organism global de monitorizare a foametei.

gaza-apa-profimedia8
Oamenii din Gaza au stat la cozi uriașe pentru apă la o clădire ONU. FOTO: Profimedia Images

Sistemul integrat de clasificare a securității alimentare (IPC) a declarat că 514.000 de persoane - aproape un sfert din palestinienii din Gaza - suferă de foamete, iar acest număr va crește la 641.000 până la sfârșitul lunii septembrie.

Israelul a cerut miercuri unui organism global de monitorizare a foametei să-și retragă evaluarea.

Israelul a respins concluziile ca fiind false și părtinitoare, afirmând că IPC și-a bazat studiul pe date parțiale furnizate în mare parte de Hamas, care nu au ținut cont de recentul aflux de alimente.

La reuniunea Consiliului de Securitate al ONU privind Gaza, miercuri, ambasadoarea interimară a SUA la ONU, Dorothy Shea, a pus la îndoială credibilitatea și integritatea raportului IPC, afirmând că „nu îndeplinește niciuna dintre aceste condiții”.

„Cu toții recunoaștem că foametea este o problemă reală în Gaza și că există nevoi umanitare semnificative care trebuie satisfăcute. Satisfacerea acestor nevoi este o prioritate pentru Statele Unite”, a declarat ea în fața celor 15 membri ai consiliului.

Israelul şi-a intensificat operaţiunile în jurul oraşului Gaza

După aproape 23 de luni de război declanşat ca răspuns la atacul sângeros al mişcării islamiste palestiniene Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie 2023, Donald Trump a participat la Casa Albă la o „reuniune politică” privind conflictul, potrivit unui oficial american.

Însă nu au fost dezvăluite detalii despre această întâlnire, care a fost anunţată de emisarul Steve Witkoff ca o „mare reuniune” despre „ziua de după” în Gaza, de unde preşedintele american a declarat acum câteva luni că doreşte să evacueze populaţia pentru a realiza proiecte imobiliare.

Potrivit BBC şi site-ului american Axios, fostul prim-ministru britanic Tony Blair, care a fost emisar internaţional în Orientul Mijlociu între 2007 şi 2015, s-a numărat printre participanţi.

Pe teren, apărarea civilă din Gaza a raportat 38 de morţi în urma bombardamentelor şi a focurilor de armă israeliene în acest teritoriu asediat, devastat şi ameninţat de foamete, potrivit ONU.

Palestinians wait to receive food from a charity kitchen, amid a hunger crisis, in Bureij
Apel la guvernul Israelului să autorizeze toate transporturile de ajutor ale ONG-urilor internaționale. Sursa foto: Profimedia Images

Armata israeliană, care controlează aproximativ 75% din Fâşia Gaza, a afirmat că soldaţii săi operează la periferia oraşului Gaza pentru a „demola infrastructurile teroriste”.

Aceasta a considerat „inevitabilă” evacuarea populaţiei din oraşul pe care îl prezintă ca fiind ultimul bastion important al Hamas în acest teritoriu şi din care mii de oameni au fugit deja.

„Avioanele au bombardat şi dronele au tras toată noaptea”, a declarat la telefon, pentru AFP, Tala al-Khatib, o locuitoare din cartierul Zeitoun din oraşul Gaza. „Noi suntem încă acasă, unii vecini au fugit. Dar oriunde ai fugi, moartea te urmăreşte!”.

Prim-ministrul Benjamin Netanyahu se află sub o presiune din ce în ce mai mare, atât în Israel, cât şi în străinătate, pentru a pune capăt ofensivei armatei sale în Fâşia Gaza. La începutul lunii august, cabinetul său de securitate a aprobat un plan pentru cucerirea oraşului Gaza, situat în nordul acestui teritoriu palestinian, ai cărui aproximativ două milioane de locuitori au fost strămutaţi de mai multe ori din cauza războiului.

ONU estimează că numărul actual al locuitorilor din guvernoratul Gaza, care include oraşul Gaza, capitala Fâşiei Gaza, şi împrejurimile sale, este de aproape un milion.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce este OCDE și de ce vrea România să devină membră. Miza aderării la organizație
Digi FM
Prințul William, poză nemaivăzută din colecția personală, alături de mama lui. El avea doi ani, prințesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Celia a divorțat după 13 ani de căsnicie: „Am încercat să fiu de casă, dar m-am pierdut pe mine”
Film Now
Val de comentarii după ce actori celebri nu au fost incluși în segmentul „In Memoriam” de la Oscaruri 2026...
Adevarul
„Nici măcar nu ne-au văzut dronele”. Cum au învins ucrainenii forțele NATO, în timpul unor exerciții militare...
Newsweek
Ministrul muncii, mesaj pentru 2.800.000 pensionari. Avem 1.000.000.000 lei în plus pentru pensii în aprilie
Digi FM
Cozonac de post cu nucă și stafide. Rețetă ușoară pentru un desert delicios
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
Pericol ascuns în grădini și parcuri. Planta de primăvară care poate intoxica pisicile și câinii
Film Now
Timothée Chalamet și Steven Spielberg, moment tensionat la Oscar 2026. Regizorul l-a criticat după...
UTV
Megan Fox a întors toate privirile la petrecerea premiilor Oscar 2026