Parlamentarii democrați din Texas au fugit cu avionul pentru a nu fi duși cu forța la votarea unei legi electorale controversate

Data publicării:
Parlamentarul democrat James talarico, alături de o colegă la scara avionului cu care au plecat din Texas
Parlamentarul democrat James talarico, alături de o colegă la scara avionului cu care au plecat din Texas. Sursa foto: Twitter

Câteva zeci de congresmeni democraţi din Texas au părăsit luni statul în care au fost aleși, pentru a împiedica realizarea cvorumului și adoptarea unei legi electorale dorită de majoritatea republicană din parlamentul texan. Democrații susțin că proiectul de lege restrânge drepturile electorale ale minorităților. 

Legea din Texas autorizează arestarea parlamentarilor statului care absentează în timpul sesiunilor de vot şi aducerea lor în Parlament cu forţa, dacă este necesar. De aceea, congresmenii democrați au decis să plece cu avionul într-un loc unde poliţia din Texas nu are autoritatea de a acţiona.

„Eu şi colegii mei democraţi părăsim statul pentru a împiedica realizarea cvorumului şi pentru a torpila proiectul de lege de restrângere a votului în Texas”, a declarat într-un mesaj pe Twitter James Talarico, deputat democrat din Camera Reprezentanţilor a statului Texas, potrivit AFP, preluată de Agerpres. 

Parlamentarul a afirmat că zboară la Washington şi, ulterior, a postat pe Twitter o fotografie care îl arăta la scara unui avion, alături de o altă membră democrată a Camerei Reprezentanţilor din Texas.

El a mai precizat că democrații sunt dispuși să stea departe de Texas pentru tot restul sesiunii parlamentare. 

Vicepreşedinta Statelor Unite, Kamala Harris, a ţinut să îi salute în cursul unei vizite în Michigan pe aceşti parlamentari „care apără drepturile tuturor americanilor şi tuturor texanilor de a-şi face auzită vocea prin vot, fără obstacole”.

Fostul candidat democrat la prezidenţiale Beto O'Rourke a lăudat, de asemenea, acţiunea lor, declarând pe Twitter că aceşti aleşi reprezintă „curajul de care ţara are nevoie în prezent”.

Democrații susțin că legea restrânge dreptul de vot

În schimb, guvernatorul republican al statului Texas, Greg Abbott, a condamnat plecarea lor.

„Decizia democraţilor din Texas de a împiedica realizarea cvorumului aduce prejudicii texanilor care i-au ales pentru a servi. În timp ce traversează ţara la bordul unor avioane private confortabile, lasă în urmă probleme nerezolvate”, a spus el într-un comunicat.

Parlamentarii democraţi din Texas au sabotat și la sfârşitul lunii mai adoptarea acestei legi restrictive privind organizarea alegerilor electorale, calificată drept un „atac împotriva democraţiei” de către preşedintele american, Joe Biden.

Ei au părăsit în masă scrutinul organizat pentru proiectul de lege în parlamentul texan şi cvorumul necesar nu a putut fi atins.

Această lege, dorită de republicani după exemplul celor deja adoptate în Georgia şi Florida, vizează oficial să facă alegerile mai sigure prin interzicerea votului „drive-in” sau prin introducerea a numeroase restricţii legate de orarul de votat şi votul prin corespondenţă.

Dar aceste restricţii vizează cel mai adesea dispoziţii facilitând votul minorităţilor, în special al afro-americanilor, majoritar pro-democraţi.

După alegerile prezidenţiale din noiembrie, proiectele de lege care limitează accesul la vot s-au înmulţit în statele controlate de republicani, mai notează AFP.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță