Pentagonul a doborât o dronă ICE în Texas, ceea ce a dus la suspendarea zborurilor civile. „Acum vedem rezultatele incompetenţei”

Data publicării:
clădirea Pentagonului, SUA
Foto: Profimedia Images

Armata SUA a doborât o dronă guvernamentală cu un sistem antidronă bazat pe laser, un accident care a determinat Administraţia federală a aviaţiei civile (FAA) să interzică joi zborurile în zona din jurul Fort Hancock, Texas, relatează Reuters, citând asistenţi ai unor membri ai Congresului.

Sursele citate au declarat pentru Reuters joi că Pentagonul a utilizat un sistem laser de mare energie pentru a doborî o dronă a Serviciului de protecţie vamală în apropiere de graniţa cu Mexicul, într-o zonă în care se produc frecvent incursiuni ale unor drone utilizate de cartelurile de droguri.

Pentagonul, FAA şi Serviciul de protecţie vamală au emis un comunicat în care afirmă că armata a folosit un „sistem aerian fără operator uman... pentru a reduce riscul prezentat de un sistem aerian fără operator uman care părea ameninţător în spaţiul aerian militar”.

Membrii Camerei Reprezentanţilor Rick Larsen, Bennie Thompson şi Andre Carson, care supervizează chestiuni legate de aviaţie şi securitate internă în acest for, au criticat lipsa de coordonare care a dus la doborârea dronei.

Congresmenii susţin că au avertizat în urmă cu luni de zile că decizia Casei Albe de a trage pe linie moartă o propunere bipartizană de a instrui operatori de combatere a dronelor şi de a aborda chestiuni de coordonare a fost „o idee limitată”. „Acum vedem rezultatele incompetenţei”, se mai precizează în comunicat.

FAA, care a invocat „raţiuni speciale de securitate” în notificarea sa privind restricţionarea accesului în spaţiul aerian de lângă frontiera mexicană, a precizat că extinde precedentele restricţii în zonă „pentru a include o zonă mai mare pentru a asigura siguranţa”, dar a afirmat că măsura nu va avea impact asupra zborurilor comerciale.

În această lună, FAA a anunţat că opreşte traficul timp de 10 zile pe aeroportul din El Paso, Texas, după care a anulat ordinul circa opt ore mai târziu. Fort Hancock se află la circa 80 km de El Paso.

Reuters şi alte media au relatat că sistarea traficului a fost motivată de preocupări privind utilizarea sistemului antidronă bazat pe laser şi că FAA a fost de acord să ridice restricţiile din jurul El Paso dacă Pentagonul este de acord să amâne noi teste în timpul unei evaluări de siguranţă a autorităţii federale.

Pentagonul şi Serviciul de protecţie vamală le-au spus unor asistenţi ai congresmenilor în cursul săptămânii că ei cred că laserul poate fi utilizat fără aprobarea FAA.

Senatorul Tammy Duckworth, cel mai mare în rang din subcomisia pentru aviaţie, a cerut ca inspectorii generali de la cele trei agenţii să investigheze doborârea dronei guvernamentale şi incidentul din El Paso.

„Incompetenţa administraţiei Trump continuă să provoace haos pe cerurile noastre”, a spus Duckworth.

Asistenţii congresmenilor susţin că a existat o lipsă de coordonare între FAA şi Pentagon. Guvernul i-a informat pe congresmeni despre restricţionarea zborurilor la El Paso şi despre incidentul din Fort Hancock joi seară.

FAA a interzis toate zborurile în zona Fort Hancock, dar a precizat că ambulanţele aeriene şi zborurile de căutare şi salvare pot fi autorizate de Echipa comună pentru frontiera de sud. Restricţiile de zbor vor dura până pe 24 iunie.

Agenţiile guvernamentale i-au pus la curent pe membrii staffului din Congres despre incidentul din El Paso în această săptămână, iar congresmenii urmează să fie şi ei informaţi chiar săptămâna viitoare.

Serviciul de protecţie vamală ar fi utilizat tehnologie laser în această lună pentru a doborî patru drone suspectate că ar fi ale cartelurilor, în pofida avertismentelor din partea FAA că tehnologia nu a fost catalogată drept sigură pentru a fi folosită în aceeaşi zonă ca zborurile comerciale, a declarat un asistent din Congres pentru Reuters, adăugând că agenţiile le-au spus că această tehnologie nu a mai fost utilizată în ţară.

 

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...