Pentagonul pregăteşte atacuri asupra cartelurilor drogurilor, după un ordin dat de Donald Trump. Reacția Mexicului (New York Times)

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump. Foto Profimedia

Preşedintele american Donald Trump ar fi semnat un ordin secret prin care autorizează Pentagonul să folosească forţa militară împotriva cartelurilor de droguri din America Latină, scrie vineri The New York Times, citând surse despre care afirmă că au cunoştinţă de această decizie, relatează agenţia EFE, scrie Agerpres.

Potrivit surselor, care au vorbit cu condiţia anonimatului, armata americană a început deja planificarea unor astfel acţiuni directe şi unilaterale pe teritoriu străin. Rămân însă de clarificat unele aspecte legale, cum ar de pildă dacă ar reprezenta o „crimă” uciderea de către forţele americane a unor civili sau presupuşi delincvenţi care nu reprezintă o ameninţare iminentă, în special în operaţiuni neautorizate de Congres.

Decizia de a ataca aceste grupuri de traficanţi pare să se înscrie în lupta promisă de Trump împotriva traficului de fentanil, un opioid sintetic despre care Washingtonul afirmă că este produs în principal de carteluri mexicane, care utilizează substanţe chimice din China şi îl introduc apoi în SUA, ţară ce se confruntă cu numeroase decese provocate de supradozele de fentanil.

În februarie, administraţia Trump a desemnat ca grupări teroriste şase carteluri mexicane, inclusiv cartelul Sinaloa, plus o grupare venezueleană şi o alta salvadoriană. Lista a fost completată în iulie de cartelul Soarelui, despre care Washingtonul susţine că este condus de însuşi preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, acuzaţie negată de autorităţile de la Caracas.

Departamentul de Justiţie al SUA a crescut joi la 50 de milioane de dolari recompensa pentru informaţii care ar putea duce la capturarea lui Maduro. De asemenea, Statele Unite au intensificat zborurile secrete cu drone deasupra Mexicului pentru a urmări laboratoarele de fentanil, un program iniţiat în timpul administraţiei anterioare a preşedintelui Joe Biden, dar aceste operaţiuni interzic utilizarea forţei letale.
Reacția Mexicului

Preşedinta Mexicului, Claudia Sheinbaum, şi-a manifestat deschiderea faţă de cooperarea cu SUA în chestiuni de securitate, dar insistă asupra respectării suveranităţii teritoriale a ţării sale. Comentând relatarea din New York Times, ea a asigurat că nu va exista „o invazie a Mexicului” de către SUA.

„Am fost informaţi” despre acel ordin şi acesta „nu are nicio legătură cu participarea vreunui militar sau a vreunei instituţii pe teritoriul nostrum”, a declarat vineri Claudia Sheinbaum la o conferinţă de presă.

Ea a menţionat de asemenea că Mexicul nu investighează vreo presupusă legătură a preşedintelui venezuelan Nicolas Maduro cu cartelul Sinaloa şi că nici nu dispune de dovezi privind astfel de legături.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”