Polonia şi Lituania refuză să găzduiască eventuale închisori secrete ale CIA

Data publicării:
inchisoare

Dacă Donald Trump va redeschide centrele CIA din străinătate, acestea nu vor fi găzduite de Polonia şi Lituania. O spun răspicat autorităţile din cele două ţări, acuzate în trecut că au găzduit astfel de închisori secrete. Reacţia lor vine după ce un document, obţinut de presa americană, arată că preşedintele Statelor Unite se gândeşte la redeschiderea centrelor respective. Administraţia americană a negat, însă, că documentul respectiv ar aparţine Casei Albe.

Linas Linkevicius, ministrul de Externe al Lituaniei: „Nu vom tolera niciodată tortura şi comportamentul necorespunzător, lucruri care încalcă drepturile omului”.

Aliat al Statelor Unite, Lituania a reacţionat imediat la informaţia apărută în presa de la Washington. Posibilitatea ca în această ţară să fie deschise centre CIA a fost respinsă de oficialii de la Vilnius, în contextul în care ţara a fost acuzată în repetate rânduri că ar fi găzduit astfel de centre.

Linas Linkevicius, ministrul de Externe al Lituaniei: „Există aspecte în privinţa drepturilor omului care chiar nu sunt... Nu ar trebui încălcate nicăieri, fie că vorbim de Statele Unite sau oricare altă ţară”.

Beata Szydlo, premierul Poloniei: „Răspunsul meu este unul scurt: nu!”

Potrivit mai multor organizaţii neguvernamentale, Lituania a găzduit, împreună cu Polonia, astfel de închisori CIA. S-ar fi întâmplat în timpul administraţiei George W. Bush, dar acest lucru nu a fost dovedit oficial. Centrele de detenţie pe care administraţia Trump ar dori să le deschidă ar urma să fie folosite pentru interogarea teroriştilor străini. Aici, împotriva acestora ar putea fi folosită inclusiv tortura, lucru cu care Donald Trump s-a declarat de acord.

Donald Trump, preşedintele Statelor Unite: „Am vorbit cu oamenii aflaţi la conducerea serviciilor de informaţii şi i-am întrebat dacă tortura funcţionează. Şi răspunsul a fost: „Da, cu siguranţă". În ceea ce mă priveşte, trebuie să răspundem focului cu foc”.

Numele României a apărut şi el în scandalul închisorilor secrete CIA. Organizaţiile internaţionale au susţinut că un astfel de centru ar fi existat şi aici, dar o comisie parlamentară de anchetă nu a găsit nicio dovadă în acest sens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri