Portavion american, în drum spre Peninsula Coreeană

Data actualizării: Data publicării:
uss carl vinson portavion american

Un portavion american și flota sa au pornit sâmbătă spre Peninsula Coreeană, a confirmat purtătorul de cuvânt al Comandamentului militar american din Pacific, care a menționat în context amenințarea nord-coreeană, scrie AFP, preluată de Agerpres.

uss carl vinson portavion american

„Comandamentul militar american din Pacific a ordonat grupului aeronaval din jurul portavionului USS Carl Vinson să fie la dispoziție și prezent în vestul Pacificului, ca o măsură de precauție”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt, comandantul Dave Benham, precizând că „amenințarea numărul unu din regiune rămâne Coreea de Nord, din cauza programului său balistic iresponsabil, destabilizator și imprudent și a continuării cercetărilor în vederea producerii de arme nucleare”.

Pe de altă parte, premierul japonez, Shinzo Abe, a discutat duminică la telefon timp de 45 de minute cu președintele american, Donald Trump, despre importanța unei strânse coordonări în privința Coreei de Nord, dat fiind că Phenianul continuă programul său de dotare cu arma atomică, anunță agenția niponă de presă Kyodo.

Deplasarea portavionului american către peninsula Coreea intervine la două zile după ce președintele Donald Trump a ordonat prima sa intervenție militară externă, în Siria. 

La 15 aprilie se împlinesc 105 ani de la nașterea liderului istoric al Coreei de Nord, Kim Ir-sen, eveniment care este de așteptat să fie marcat de Phenian, ca de fiecare dată, prin acțiuni provocatoare pentru regiune.

Președintele Donald Trump a declarat la începutul acestei luni că este „pregătit” să rezolve fără ajutorul Chinei problema nord-coreeană. Declarația venea în contextul în care președintele american îl aștepta în vizită pe omologul său chinez, Xi Jinping, la reședința sa privată Mar-a-Lago, în Florida, vizită care între timp a și avut loc.

Coreea de Nord a calificat sâmbătă drept „act intolerabil de agresiune” loviturile americane asupra aeroportului militar sirian, un act care, potrivit Phenianului, „dovedește de peste un milion de ori" justețea programului nuclear al Coreei de Nord.

„Atacul american cu rachete asupra Siriei este clar un act intolerabil de agresiune împotriva unui stat suveran, pe care noi îl condamnăm cu fermitate”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului nord-coreean de Externe, citat de agenția oficială KCNA. „Realitatea de astăzi arată că trebuie să exercităm putere contre putere și dovedește de peste un milion de ori că decizia noastră de a ne întări capacitatea de descurajare nucleară este o bună alegere”, a adăugat el.

Analiștii sunt de părere că loviturile asupra aeroportului militar sirian reprezintă, totodată, un mesaj clar în direcția Phenianului pentru a avertiza că Statele Unite nu se vor teme să utilizeze opțiunea militară împotriva Coreii de Nord, menționează Agerpres.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri