Presă: Giuliani a primit 500.000 USD după colaborarea cu un finanțator al campaniei Trump

Richard Branson & Rudy Giuliani Visit "Cavuto" On FOX Business Network
Foto: Guliver/GettyImages

Rudolph Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Donald Trump, a primit 500.000 de dolari pentru munca efectuată pentru o companie fondată de un om de afaceri arestat preventiv pentru donaţii ilegale făcute campaniei electorale a actualului lider de la Casa Albă, relatează agenția Reuters.

Omul de afaceri Lev Parnas, originar din Ucraina, este un apropiat al lui Giuliani și a fost implicat în eforturile avocatului de investigarea a afacerilor familiei principalului rival politic al lui Trump, fostul vicepreşedinte Joseph Biden, potrivit Mediafax.

Giuliani a declarat pentru Reuters că firma Fraud Guarantee, cofondată de Parnas, a angajat compania sa de consultanță, Giuliani Partners, în august 2018, pentru servicii de asistență juridică privind chestiuni de reglementare.

Procurorii federali "examinează interacțiunile lui Giuliani" cu Parnas și cu un alt asociat al avocatului, Igor Fruman, care a fost, de asemenea, pus sub acuzare pentru finanțarea ilegală a campaniei lui Trump, a declarat duminică o sursă din cadrul autorităților.

Cotidianul The New York Times a relatat săptămâna trecută că Parnas le-a spus asociaților săi că i-a plătit lui Giuliani sute de mii de dolari pentru ceea ce avocatul susține că ar fi fost asistență juridică și în afaceri. Luni, Giuliani a confirmat, pentru prima dată, că suma totală primită s-a ridicat la 500.000 de dolari.

Potrivit unei rechizitoriu, întocmit de procurorii americani, un om de afaceri neidentificat din Rusia a aranjat transferul a 500.000 de dolari din conturi bancare străine într-un cont din SUA, controlat de Fruman, în septembrie și octombrie 2018. Banii au fost folosiți, parțial, de Fruman, Parnas și alți doi indivizi inculpați, pentru obținerea de influență în rândul politicienilor americani, se arată în rechizitoriu.

Giuliani a afirmat că este sigur că banii primiți sunt dintr-o "sursă internă", dar nu a vrut să precizeze de unde provin.

"Știu, fără vreo îndoială, că sursa de unde provin bani nu este o sursă îndoielnică", a declarat avocatul într-un interviu pentru Reuters.

Editor web: Cristina Tudor

Digi OnlineLive
Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate