Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, inculpat pentru „narco-terorism” în SUA

Data publicării:
President Of Venezuela Nicolas Maduro Meets With United Nations Secretary General Ban Ki Moon
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro şi mai mulţi membri ai regimului său au fost inculpaţi în SUA pentru "narco-terorism", a anunţat joi ministrul american al justiţiei, Bill Barr, informează AFP şi dpa, citate de Agerpres.

Ei sunt acuzaţi că "au participat la o asociere de infractori ce implică o organizaţie teroristă extrem de violentă, Forţele Armate Revoluţionare ale Columbiei (FARC), şi la un efort menit să inunde SUA cu cocaină", a anunţat ministrul într-o videoconferinţă de presă.

Inculparea lui Maduro a fost anunţată cu o oră înainte, pe Twitter, de senatorul american Marco Rubio, precum şi de mai multe mass-media care citau surse anonime, anticipând videoconferinţa lui Bill Barr consacrată Venezuelei.

Statele Unite au anunțat că oferă o recompensă de 15 milioane de dolari pentru orice informație care ar conduce la arestarea lui Maduro, scrie BBC.

Aflat la conducerea Venezuelei din 2013, Nicolas Maduro a fost reales pentru un al doilea mandat în 2018, în urma unui scrutin boicotat de opoziţie, care i-a respins rezultatele, la fel ca majoritatea comunităţii internaţionale.

SUA, precum şi alte circa 60 de ţări, îl susţin pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido, pe care l-au recunoscut drept preşedinte interimar.

Washingtonul încearcă de atunci să sufoce guvernul lui Nicolas Maduro cu o serie de sancţiuni economice. Obiectivul afişat al lui Donald Trump este să contribuie la înlăturarea succesorului lui Hugo Chavez, mare duşman al "imperialismului nord-american".

Nicolas Maduro continuă să fie susţinut de China, Rusia şi Cuba.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri