Preţul benzinei în SUA a crescut cu 20% de la declanșarea conflictului din Iran. Cât a ajuns să coste acum. Comparație cu România

Data actualizării: Data publicării:
Pompă carburant SUA
Foto: Profimedia

Preţul mediu naţional al benzinei în Statele Unite a depăşit în această săptămână pragul de 3,50 dolari pe galon, atingând cel mai ridicat nivel din mai 2024, potrivit datelor furnizate de serviciile de monitorizare AAA şi GasBuddy, citate de Reuters.

Un calcul simplu arată că prețul de 3,58 de dolari pe galon (un galon = 3,78litri) este echivalentul a 94cenți/litru, adică 4.15 lei/L.

În România, prețul benzinei variază acum între 8.28 și 9.51, adică e de două ori mai scumpă.

Creşterea este alimentată de temerile privind aprovizionarea cu petrol, în contextul războiului dintre Statele Unite şi Israel, pe de o parte, şi Iran, pe de altă parte, informează News.ro.

Perturbările exporturilor de petrol din Orientul Mijlociu prin Strâmtoarea Ormuz au dus la o creştere rapidă a preţurilor combustibililor la nivel global, ceea ce riscă să afecteze bugetele consumatorilor şi să încetinească activitatea economică.

Analiştii spun că scumpirea benzinei ar putea deveni şi un risc politic pentru preşedintele american Donald Trump şi Partidul Republican înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, în condiţiile în care una dintre promisiunile-cheie ale campaniei sale din 2024 a fost reducerea costurilor energiei.

„Undele de şoc geopolitice nu au nevoie de luni pentru a ajunge în portofelul oamenilor, ci doar de câteva zile. Simţi presiunea exact în momentul în care îţi alimentezi maşina”, a declarat William Stern, director executiv al companiei americane de finanţare pentru întreprinderi mici Cardiff.

Preţul mediu al benzinei în SUA a crescut cu aproape 60 de cenţi de la decizia lui Donald Trump de a se alătura Israelului în atacurile asupra Iranului, pe 28 februarie, ajungând miercuri la 3,58 dolari pe galon.

Creşterea de aproximativ 20% în doar 11 zile este comparabilă cu saltul înregistrat în urmă cu patru ani, după invazia Rusiei în Ucraina.

Specialiştii estimează că scumpirile ar putea continua în zilele următoare, după ce alte nave au fost atacate miercuri în Strâmtoarea Ormuz.

Preţurile benzinei pe pieţele angro au crescut deja cu două cifre, potrivit lui Denton Cinquegrana, analist-şef pentru petrol la Oil Price Information Service. De regulă, modificările preţurilor angro se reflectă la pompă chiar în ziua următoare.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...