Primele doze de vaccin Pfizer-BioNTech vor ajunge luni la centrele de vaccinare din SUA

Data publicării:
o asistenta medicala tine in mana o doza de vaccin pfizer
Vaccin anti Covid-19. Foto: Getty Images

Primele doze cu vaccin anti-COVID vor ajunge luni la centrale de vaccinare din SUA, după ce serul dezvoltat de Pfizer-BioNTech a fost aprobat vineri seară de Agenția Americană a Medicamentelor.

Dozele de vaccin se vor pune în mișcare în următoarele 24 de ore, a anunțat generalul Gus Perna, coordonatorul operațiunii de vaccinare, denumită Warp Speed.

„Vaccinul va pleca din fabrica Pfizer către centrele de distribuție UPS și FedEx, iar de acolo spre cele 636 de centre de vaccinare de pe teritoriul SUA, care au fost identificate de fiecare stat și teritoriu în parte”, a declarat sâmbătă gen. Gus Perna, citat de CNN.

„Ne așteptăm ca vaccinul să ajungă luni la 145 de centre de vaccinare de pe întreg teritoriul SUA, marți la alte 425 de centre, iar miercuri la ultimele 66, completând astfel prima fază de livrare a vaccinurilor comandate de la Pfizer”, a mai spus generalul.

Agenția Federală americană pentru Medicamente (FDA) a dat vineri undă verde pentru administrarea vaccinului Pfizer-BioNTech împotriva COVID-19, deschizând calea pentru o campanie masivă de vaccinare în toată ţara.

„Kit-urile auxiliare au fost distribuite deja la centrele de vaccinare. Acestea conțin seringi, diluanți și alte lucruri necesare vaccinării”, a completat Gus Perna.

Vaccinurile nu au fost trimise către centre înainte de a fi autorizate de către FDA. 

 

„Nu am vrut să anticipăm că vor fi autorizate”, a precizat generalul american.

Editor : Bogdan Păcurar

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Presa franceză, despre frații Pavăl după preluarea gigantului de retail Carrefour România: „Un ofertant...
Newsweek
Ce contribuții nu sunt luate în considerare la pensie? Înalta Curte a lăsat un pensionar fără 19.400 lei
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...