Proiecte de lege pentru omagierea lui Trump: bancnotă de 250 de dolari cu fața președintelui reales și alte idei de venerare

Data publicării:
Reprezentantul Carolinei de Sud, Joe Wilson, spune că dorește să introducă „cea mai valoroasă bancnotă pentru [cel] mai valoros președinte”. Foto: Joe Wilson/ X

Reprezentantul Carolinei de Sud, Joe Wilson, elaborează un proiect de lege prin care solicită ca Donald Trump să apară pe o nouă bancnotă de 250 de dolari, pentru a onora realizările financiare ale președintelui, informează The Independent. Aceasta este cea mai recentă încercare a republicanilor de a aduce un omagiu președintelui, deși legea federală interzice apariția oricărei persoane care este în viață pe o monedă americană.

Parlamentarul republican a prezentat ceea ce pare a fi o machetă generată de AI a portretului președintelui pe noua bancnotă propusă, susținând că „Bidenflation” (perioada în care inflația a atins un vârf de 9,1% în 2022 în timpul administrației Biden) a forțat americanii să aibă mai mult cash.

„Sunt recunoscător să anunț că voi elabora un proiect de lege care să solicite Biroului de Gravură și Imprimare să creeze o bancnotă de 250 de dolari cu Donald J. Trump”, a scris Wilson pe Twitter miercuri seara.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În prezent Federal Reserve Board emite șapte bancnote: de 1, 2, 5, 10, 20, 50 și 100 de dolari, iar biroul de Gravare și Imprimare creează bancnotele.

„Bidenflation a distrus economia, forțând familiile americane să aibă mai mult numerar. Cea mai valoroasă bancnotă pentru [cel] mai valoros președinte!”

Reacția Trezoreriei

Departamentul Trezoreriei, responsabil de selectarea celor care apar pe bancnote, spune că ia în considerare „persoanele ale căror locuri în istorie sunt bine cunoscute de poporul american”.

Foștii președinți George Washington, Thomas Jefferson, Abraham Lincoln, Andrew Jackson și Ulysses Grant, precum și părinții fondatori Alexander Hamilton și Benjamin Franklin apar pe bancnote.

În prezent, nu există nicio bancnotă de 250 de dolari în circulație, iar bancnotele cu valoare mai mare de 100 de dolari - inclusiv bancnotele de 500, 1 000, 5 000 și 10 000 de dolari - au fost tipărite ultima dată în 1945, dar au fost întrerupte în 1969 din cauza lipsei de utilizare, potrivit Biroului de Gravură și Imprimare.

Idei de cinstire a președintelui american

Republicanii din Congres au avansat deja mai multe alte idei pentru a-l onora pe Trump de la revenirea sa la Casa Albă.

Reprezentanta din New York Claudia Tenny a introdus un proiect de lege pentru a face din ziua de naștere a lui Trump o sărbătoare federală oficială.

Ea a sugerat fuzionarea sărbătoririi anuale a Zilei Drapelului cu ziua de naștere a președintelui, ambele având loc pe 14 iunie.

Luna trecută, reprezentanta din Florida Anna Paulina Luna, care a fost aleasă să conducă un nou grup de lucru al Congresului pentru a dezvălui o serie de secrete naționale, a introdus o nouă lege pentru a pune chipul lui Trump pe Muntele Rushmore.

„Realizările sale remarcabile pentru țara noastră și succesul pe care va continua să îl obțină merită cea mai înaltă recunoaștere și onoare pe acest monument național iconic”, a scris susținătorul ferm al lui Trump pe X. „Să începem să sculptăm!”

La începutul acestei luni, reprezentantul Georgiei Buddy Carter a anunțat o lege care speră să schimbe oficial numele Groenlandei în „Red, White, and Blueland” - în timp ce Trump a intensificat apelurile de a cumpăra teritoriul danez, în ciuda faptului că acesta nu este scos la vânzare.

În același timp, la doar trei zile de la începutul celei de-a doua administrații Trump, reprezentantul Tennessee Andy Ogles a propus revizuirea celui de-al 22-lea amendament al Consituției pentru a permite președintelui să candideze pentru un al treilea mandat.

Editor : A.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salarii ar putea avea președintele, premierul și parlamentarii până în 2031. Proiectul care schimbă grila...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Comportamentul șoferilor români care a stârnit revolta unui cunoscut blogger: „Nu merităm autostrăzi”
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani