Războiul lui Trump cu presa ajunge la stadiul limbajului suburban

Data publicării:
President Trump And South Korean President Moon Give Joint Remarks In Rose Garden Of White House
Foto: Gulliver/Getty Images

Confruntarea dintre președintele SUA, Donald Trump, și presa care îi este ostilă a continuat sâmbătă cu o nouă serie de postări pe Twitter ale liderului de la Casa Albă, în care acesta acuză mass-media că alimentează „ura” împotriva lui, transmite AFP, preluată de Agerpres.

President Trump And South Korean President Moon Give Joint Remarks In Rose Garden Of White House
Foto: Gulliver/Getty Images

Aceste ultime postări vin în contextul polemicii sale cu doi jurnaliști vedetă ai canalului MSNBC — Mika Brzezinski și Joe Scarborough —, a cărei violență de limbaj a uimit chiar și tabăra republicană a președintelui. Mika Brzezinski este fiica fostului diplomat și politolog Zbigniew Brzezinski, personalitate recunoscută pe plan mondial, care a fost consilier al președinților  Lyndon B. Johnson și Jimmy Carter.

În primele sale postări care au generat zilele trecute conflictul, Trump scrie despre „Mika cea tută ca o piatră” și „Joe psihopatul”, cărora le reproșează că proiectează o imagine incorectă despre președinția sa. 

În replică, cei doi jurnaliști au vorbit despre un președinte „în derivă” și care jignește „ca în curtea școlii”, punându-i totodată la îndoială sănătatea mintală.

Totuși, ultimele postări ale lui Trump nu se adresează acestor ziariști, ci presei americane în general, toate marile instituții media din SUA fiindu-i fățiș ostile încă din timpul campaniei electorale.

Astfel, într-o postare, el acuză postul NBC că a concediat-o pe prezentatoarea Greta Van Susteren pentru că aceasta nu a acceptat „ura împotriva lui Trump”.

Într-un mesaj ulterior el s-a declarat „extrem de bucuros” că s-a demonstrat faptul că postul CNN difuzează „știri false” și practică „jurnalismul de gunoi”.

„Nebunul ăla de Joe Scarborough şi tuta aia ca o piatră de Mika nu sunt oameni răi, dar emisiunea lor cu ratinguri proaste este dictată de şefii de la NBC. Păcat!”, a scris preşedintele într-un mesaj postat pe Twitter.

Cei doi moderatori au dezminţit în urmă cu o zi declaraţiile preşedintelui american, care a susţinut că cei doi au vrut să petreacă timp alături de el la Mar-a-Lago. În schimb, jurnaliştii l-au acuzat pe miliardar că a dezvoltat o „obsesie nesănătoasă” pentru ei şi pentru emisiunea Morning Joe de pe MSNBC.

Acest tweet vine la doar o zi după ce miliardarul și-a atras critici dure chiar şi din partea republicanilor, după ce a vorbit despre „liftingul însângerat” al lui Brzezinski.

 

Iniţial, Trump a lansat un atac surprinzător la adresa unei presupuse operaţii estetice pe care și-ar fi făcut-o moderatoarea Mika Brzezinski, afirmând că aceasta „sângera oribil din cauza liftingului facial” în timpului vizitei sale la Mar-a-Lago, relatează News.ro. De asemenea, preşedintele american a ţinut să-l atace şi pe co-prezentatorul matinalului Morning Joe, Joe Scarborough.

Mika Brzezinski îl acuzase la începutul săptămânii pe preşedinte că dezvoltă o dictatură în Statele Unite.

„Am auzit că emisiunea cu ratinguri proaste @Morning_Joe vorbeşte rău despre mine (nu vă mai uitaţi)”, a scris miliardarul într-un mesaj postat pe Twitter. De asemenea, preşedintele a susţinut că „nebuna Mika cu un IQ mic” şi „psihopatul Joe” au insistat să-l viziteze în perioada Anului Nou la Mar-a-Lago. „Ea sângera rău din cauza unui lifting facial. Am zis nu!”, a completat Trump.

Iniţial, Brzezinski a răspuns cu un atac personal, postând o reclamă de pe o cutie de cereale şi sugerând că miliardarul american are mâini mici, o glumă adeseori exploatată de show-urile de comedie din SUA.

„Suntem amândoi siguri că acesta nu este capabil din punct de vedere psihic pentru a urmări în continuare emisiunea noastră. Pentru aceia norocoşi, care au ratat joi criza de furie din West Wing, preşedintele şi-a continuat tabietul de a-şi bate joc de emisiune, deşi susţine că nu s-a uitat niciodată la Morning Joe”, se arată într-un material redactat de moderatorii matinalului de pe MSNBC.

Deşi moderatorii au lansat mai multe comentarii dispreţuitoare la adresa preşedintelui, mulţi cred că atacul personal al miliardarului republican a trecut peste o limită şi este inacceptabil pentru Casa Albă.

Printre cei care l-au criticat pe preşedinte se numără mai mulţi lideri republicani, inclusiv preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Paul Ryan.

Scarborough şi Brzezinski au dezminţit că au petrecut trei nopţi la staţiunea luxoasă Mar-a-Lago sau că au insistat să petreacă timp alături de Donald Trump. În schimb, moderatorii emisiunii au precizat că au refuzat invitaţia la petrecerea de Revelion.

„Dincolo de obsesia fără sfârşit a preşedintelui Trump pentru sângele femeilor, atât Mika, cât şi faţa ei, erau perfect intacte, aşa cum demonstrează şi fotografiile din acea noapte. Deşi nu este treaba nimănui, atacul îndrăzneţ la persoană, lansat de preşedinte la adresa înfăţişării unei femei ne face să credem că Mika nu a avut niciodată un lifting facial”, se arată în mesajul semnat de moderatorii show-ul matinal.

De asemenea, moderatorii au acuzat că angajaţii Casei Albe au încercat să-i şantajeze cu un articol negativ în National Enquirer, dacă nu-i cereau scuze imediat preşedintelui Trump. „Le-am ignorat solicitările disperate”, au scris moderatorii MSNBC.

Însă disputa nu a arătat semne că se va potoli, după ce preşedintele american a susţinut că Scarborough l-a sunat pentru a se milogi să oprească publicarea articolului negativ în National Enquirer.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri