Reacția lui Trump după ce Robert de Niro l-a înjurat în direct la TV

Data publicării:
robert de niro fuck trump

Donald Trump i-a răspuns pe Twitter lui Robert de Niro după afirmaţiile jignitoare ale actorului de la gala premiilor Tony, spunând că este „o persoană cu un IQ foarte mic”.

Trump Returns to the White House
Foto: Guliver/GettyImages

Preşedintele american a pus la îndoială pe reţeaua de socializare inteligenţa actorului: „Robert de Niro, un individ cu un IQ foarte mic, a primit multe lovituri în cap în film de la boxeuri adevăraţi. L-am urmărit noaptea trecută şi cred cu adevărat că era bătut în cap”.

„Cred că nu realizează că economia este la cel mai bun nivel la care a fost vreodată, cu cele mai multe locuri de muncă şi cu multe companii care investesc în ţara noastră”. El a încheiat cu: „Trezeşte-te, ameţitule!”. 

Actorul Robert de Niro a fost ovaţionat, duminică seară, la gala premiilor Tony, pentru afirmaţia „Fuck Trump” făcută în discursul de prezentare a muzicianului Bruce Springsteen, care a primit un trofeu onorific. Delay-ul transmisiunii directe făcută de CBS a permis postului de televiziune să cenzureze audio declaraţia actorului.

„Întâi, vreau să spun "Fuck Trump". Nu mai este "Jos Trump", este "Fuck Trump"”, a afirmat De Niro la gala premiilor Tony.

Aflat luni la Toronto, el a scuzat în faţa canadienilor şi al membrilor G7 "comportamentul idiot" al preşedintelui său. 

„Vreau doar să îmi cer scuze pentru comportamentul idiot al preşedintelui meu. Este o ruşine. Îi cer scuze lui Justin Trudeau şi celorlalţi de la G7. Este dezgustător”, au forst remarcile lui De Niro. La Toronto, audienţa a aplaudat. 

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri