Șeful diplomației SUA se va întâlni cu Papa după ce administrația Trump l-a jignit pe suveranul pontif

Data publicării:
marco rubio
Secretarul de stat american Marco Rubio. Sursa foto: Profimedia Images

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, va călători la Vatican şi în Italia pentru întâlniri săptămâna viitoare, au relatat duminică două ziare italiene şi o sursă diplomatică de la Vatican, în contextul în care preşedintele american Donald Trump i-a atacat pe papa Leon al XIV-lea şi pe premierul italian Giorgia Meloni, informează duminică Reuters.

O sursă de rang înalt, familiarizată cu agenda papei, a declarat sub protecţia anonimatului că prima întâlnire faţă în faţă dintre papa Leon şi un membru al cabinetului american în aproape un an este aşteptată joi.

Rubio s-a întâlnit ultima dată cu papa Leon, primul papă american, în mai 2025, alături de vicepreşedintele JD Vance. Cei doi oficiali americani au participat la slujba inaugurală a noului papă în Piaţa Sfântul Petru, la 18 mai, şi au avut o întâlnire privată cu pontiful a doua zi.

Pe 8 mai se împlineşte un an de când Leon a fost ales papă, ocazie pe care o va sărbători vizitând sanctuarul Fecioarei Maria de la Pompei, potrivit EFE.

Papa, care a menţinut un profil relativ discret pe scena mondială în primele luni de pontificat, a devenit în ultimele săptămâni un critic tot mai deschis al războiului condus de SUA şi Israel împotriva Iranului şi a criticat aspru politicile antiimigraţie intransigente ale administraţiei Trump. La rândul său, republicanul l-a criticat pe papă pe reţelele de socializare de mai multe ori în aprilie, la un moment dat numindu-l pe pontif "groaznic".

Rubio urmează totodată să poarte discuţii cu miniştrii de externe şi al apărării din Italia, au relatat ziarele, adăugând că vizita are ca scop atenuarea tensiunilor dintre cele două ţări după criticile directe de luna trecută ale lui Trump la adresa prim-ministrului italian Giorgia Meloni, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi europeni ai săi. Programul nu a fost încă finalizat, a relatat Corriere della Sera, iar o întâlnire cu Meloni nu este exclusă, a adăugat La Repubblica.

Călătoria are loc după ce Pentagonul a anunţat vineri retragerea a 5.000 de soldaţi americani din Germania, unde se află cea mai mare bază a sa din Europa, în contextul în care ruptura privind războiul din Iran şi tensiunile tarifare au pus şi mai multă presiune pe relaţiile dintre SUA şi Europa.

Italia se numără printre ţările europene cu cea mai mare prezenţă de trupe americane, cu aproape 13.000 de soldaţi activi la sfârşitul anului 2025, distribuiţi în şase baze.

Departamentul de Stat al SUA, biroul de presă al Vaticanului şi un purtător de cuvânt al guvernului italian nu au răspuns imediat la întrebările legate de aceste relatări.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei