Șeful OpenAI este acuzat de sora sa că a violat-o în copilărie. Sam Altman neagă și este susținut de restul familiei

Data publicării:
sam altman
Sam Altman. Sursa foto: Profimedia Images

Ann Altman, sora lui Sam Altman, directorul executiv al OpenAI,  își acuză fratele că a abuzat-o sexual în mod regulat între 1997 și 2006. Femeia a deschis un proces în justiție, pe 6 ianuarie, la o instanță districtuală americană din Missouri, și susține că abuzurile au început când ea avea trei ani, iar Sam Altman avea 12 ani, potrivit BBC și France 24, care citează AFP.

Într-o declarație comună pe X, împreună cu mama și cei doi frați ai săi, Sam Altman a negat acuzațiile, afirmând că „toate aceste afirmații sunt complet neadevărate”.

Familia Altman a declarat că a încercat să își ajute fiica și sora, acoperindu-i cheltuielile și garantându-i „un sprijin financiar lunar, care ne așteptăm să continue pentru tot restul vieții sale”. „În ciuda acestui lucru, Annie continuă să ceară mai mulți bani de la noi”, au spus ei, subliniind că au decis să răspundă public în urma plângerii legale depuse luni de Ann și după ani de tensiune.

„Cea mai gravă acuzație pe care a făcut-o este că a fost abuzată sexual de Sam în copilărie”, a declarat familia. „Afirmațiile ei au evoluat drastic de-a lungul timpului. Ca noutate pentru acest proces, ele includ acum acuzații de incidente în care Sam avea peste 18 ani. „Toate aceste afirmații sunt complet neadevărate”.

„Îngrijirea unui membru al familiei care se confruntă cu probleme de sănătate mintală este incredibil de dificilă”, scrie în declarația de pe X. „Această situație provoacă o durere imensă întregii noastre familii”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În plângerea depusă, care a fost văzută de BBC, Ann Altman susține că abuzul, care a avut loc pe parcursul mai multor ani, a inclus violul. În dosar mai scrie că ultimul caz de presupus abuz a avut loc când Sam Altman era adult, dar ea era încă minoră.

Cererea depusă în justiție solicită un proces cu jurați și daune în valoare de peste 75.000 de dolari.

Ann Altman a făcut anterior acuzații similare împotriva fratelui său pe platforme de socializare precum X.

Într-un reportaj pentru New York Magazine din 2023, un jurnalist care a întâlnit-o pe Ann Altman în Hawaii a descris-o ca fiind o artistă care suferă de depresie și de ruptura tot mai mare cu familia sa și care se întreține în principal prin munca sexuală online.

Una dintre cele mai carismatice figuri din Silicon Valley, Sam Altman a devenit celebru la nivel mondial odată cu lansarea ChatGPT în 2022, care a declanșat o cursă pentru avansarea cercetării și dezvoltării AI. Un antreprenor prolific și deja miliardar, Altman, în vârstă de 39 de ani, și-a stabilit misiunea de a dezvolta o așa-numită IA „generală”, cu abilități cognitive similare celor ale oamenilor și care „să aducă beneficii întregii omeniri”.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce venituri nu îți cresc pensia, chiar dacă ai plătit impozit pentru ele. Multi români nu cunosc legea
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
De ce Putin nu vrea să încheie războiul. Explicațiile unui mare finanțist: „Dacă pierde puterea, va fi...
Newsweek
Anunț de la Casa de Pensii. Documentul care trebuie depus de unii pensionari de la 1 iulie. Rămân fără pensie
Digi FM
Brad Pitt și iubita cu 29 de ani mai tânără, în tribune la CM 2026. Un cuplu celebru la Hollywood le-a stat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...