Senator republican: Cu Trump, SUA riscă al treilea război mondial

Data publicării:
trump2
Foto: Guliver/GettyImages

Cu amenințările sale împotriva anumitor țări, președintele american, Donald Trump, riscă să pună Statele Unite „pe drumul celui de-al treilea război mondial”, a afirmat influentul senator republican Bob Corker, citat de cotidianul New York Times (NYT), scrie AFP, preluată de Agerpres.

trump2
Foto: Guliver/GettyImages

„Mă îngrijorează” și „ar trebui să îi îngrijoreze pe toți cei care iubesc țara noastră”, a adăugat acest fost partizan al lui Donald Trump într-un interviu publicat duminică de NYT care nu precizează fraza exactă a senatorului. 

Înainte de acest violent atac, foarte respectatul senator în vârstă de 65 de ani a comentat că „este o rușine că Casa Albă a devenit un centru de îngrijire pentru adulți”, după ce dimineața fusese ținta unor mesaje depreciative pe Twitter ale președintelui american.

„Senatorul Bob Corker m-a «implorat» să îl susțin pentru realegerea sa în Tennessee. Am spus «NU» și a renunțat (spunând că nu poate câștiga fără... sprijinul meu)”, a afirmat Donald Trump.

„De asemenea, a vrut să fie secretar de stat și i-am spus «NU, MULȚUMESC»”, a continuat liderul administrației de la Washington, adăugând că senatorul Corker „este răspunzător în mare măsură pentru teribilul acord cu Iranul!” privind programul său nuclear.

„În consecință, mă aștept ca Corker să fie o voce negativă și să se pună în calea agendei noastre. N-avea stofă să fie candidat”, a încheiat Donald Trump, fără alte precizări.

Președintele american a făcut aluzie fără îndoială la declarațiile de miercuri ale senatorului care a afirmat că Statele Unite nu se prăbușesc în haos numai datorită secretarului de stat Rex Tillerson, ministrului apărării Jim Mattis și secretarului general al Casei Albe John Kelly.

Bob Corker este membru al Senatului Statelor Unite din ianuarie 2007. La 26 septembrie, a anunțat că nu va mai candida pentru al treilea mandat la legislativele din noiembrie 2018.

Din 2015, el este președintele Comisiei senatoriale pentru afaceri externe, ocupând astfel un loc cheie în mai multe dosare diplomatice aflate în plină actualitate, ca Rusia și Coreea de Nord.

Numele său a fost vehiculat pentru a fi colistierul lui Donald Trump, iar apoi pentru a fi secretar de stat. În iulie 2016, el a explicat că a declinat postul de viitor vicepreședinte în cursul unei discuții la New York cu omul de afaceri. „Legăturile noastre s-au întărit și s-a născut o prietenie, a fost o zi remarcabilă”, a afirmat senatorul la acea dată.

În luna august, după violențele rasiste de la Charlottesville (Virginia), Bob Corker a declarat că Donald Trump „nu a reușit încă să demonstreze că are tăria și competențele necesare pentru a reuși” în calitate de președinte.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri