Senatorii americani au fost ocupați cu discuții despre lapte în timpul procesului de punere sub acuzare a lui Trump

Data publicării:
lapte-1

A doua zi a dezbaterilor din Senatul SUA în procesul pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump a fost presărată cu discuții între senatori despre lapte, băutura pe care ai voie să o consumi în plen, în afară de apă, potrivit CNN.

Miercuri după-amiaza, senatorul republican de Arkansas Tom Cotton a fost văzut în timp ce bea două pahare cu lapte la pupitrul său, între câteva îmbucături de ciocolată.

Vis a vis de locul în care stă Cotton, senatorul din Carolina de Nord Richard Burr sorbea din propriul său pahar cu lapte, în timpul pleodoariilor democraților.

Au fost niște discuții despre faptul că senatorul Elizabeth Warren comandase un pahar cu lapte miercuri după-amiază. Însă prezidențiabilul democraților a spus, miercuri, reporterilor, că de fapt adusese pe furiș iaurt de „contrabandă”.

Apa și laptele sunt singurele băuturi care, conform cutumei, sunt permise în plenul Senatului.

Potrivit fostului senator și contributor CNN, Alan Frumin, senatorul care prezida ședința de plen în 24 ianuarie 1966, a creat un precedent la acea reuniune: „Regulile Senatului nu interzi unui senator să soarbă din laptele său în timpul discursului”, potrivit Mediafax.

Frumin spune că acesta este doar „un precedent” și nu o „regulă” formală a Senatului.

Indiferent de acest aspect, din cauza faptului că senatorii stau ore în șir la pupitrele lor în timpului procesului, băutura neobișnuită devine prea tentantă pentru a fi refuzată.

Obiceiul de a bea lapte vine din anii '50, când era folosit pentru senatorii care sufereau ulcer gastric.

 

Mai mulți senatori în vârstă nu știau acest lucru. Când au fost întrebați de CNN dacă în cei 45 de ani în Senat a comandat vreodată lapte la pupitrul său din plen, parlamentarul din Vermont Patrick Leahy, un democrat, a părut foarte surprins.

Nu știam asta, însă sunt nou aici”, a spus Leahy.

În timp ce senatorul de Vermont vorbea, republicanul din Kansas Pat Roberts trecea pe lângă el. Leahy l-a oprit pe Roberts.

Pat, știai asta? Că putem comanda lapte în plenul Senatului?”, l-a întrebat Leahy.

Roberts a dat din cap și a adăugat „Și eu sunt președintele Comisiei pentru agricultură!”.

Senatorul republican Ron Johnson de la o companie americană de top producătoare de lactate din Wisconsin a fost, de asemenea, rușinat că nu comandase niciodată lapte.

Beau apă. Nu mă dați de gol. Credeți-mă că mănânc destul produse lactate, însă sunt mai mult fan al brânzeturilor decât al laptelui. Pe acela îl pun doar peste cereale”, a recunoscut Johnson.

Și Casiddy a spus că se rezumă doar la apă, însă laptele ar fi o alegere sănătoasă pentru majoritatea colegilor săi.

Nu este grozav dacă este intolerant la lactoză. Chiar nu extraordinar să fii blocat în plen și să nu tolerezi lactoza”, a explicat el.

Până la lăsarea serii, au început să apară zvonuri în camera de plen a Senatului că sunt comenzi de lapte.

Cineva a comandat lapte, jur pe ce-i mai sfânt”, a afirmat, plin de uimire, senatorul republican de Missouri Josh Hawley.

E posibil să trebuiască să comand și eu”, a spus senatorul de Pennsylvania Bob Casey, un democrat.

După ultima pauză de cină, pare-se că Elizabeth Warren a decis să renunțe la iaurtul ei, în favoarea unui pahar cu lapte. Alături de un pahar cu apă, a luat câteva înghițituri din laptele ei în timp ce pledoariile privind punerea sub acuzare a lui Donald Trump se apropiau de final.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri