Senatul îl confirmă în fruntea FBI pe Kash Patel, una dintre cele mai controversate propuneri din administraţia lui Donald Trump

Data publicării:
Kash Patel la sedinta de confirmare in functia de sef al fbi
Kash Patel. Foto: Profimedia

Senatul american a votat joi pentru a-l confirma pe Kash Patel în funcţia de director al FBI, instalând un loialist convins al preşedintelui Donald Trump şi un înflăcărat conservator în fruntea celei mai importante agenţii de aplicare a legii din Statele Unite, relatează CNN, citată de News.ro.

Kash Patel s-a confruntat cu o examinare intensă din partea democraţilor din Congres, care au avertizat că este pe punctul de a utiliza funcţia pentru a se răzbuna pe presupuşii duşmani politici ai lui Trump.

În timpul audierilor de confirmare în Senat, Patel a declarat că nu va exista „nicio politizare” în cadrul FBI şi „nicio acţiune retributivă” şi i-a acuzat pe democraţi că selectează fragmente trunchiate din comentarii de-ale sale mai vechi. „Frânturile de informaţii sunt adesea înşelătoare”, a spus Patel la un moment dat.

Mandatul de director al FBI ar trebui să fie pe 10 ani, pentru a izola această poziţie de politică. Însă, după ce a recâştigat Casa Albă, Trump a spus clar că doreşte ca şeful FBI de atunci, Chris Wray, să plece, ceea ce l-a determinat pe Wray să demisioneze şi a deschis calea pentru propunerea lui Patel.

Republicanii au apărat alegerea lui Trump pentru conducerea FBI, susţinând că Patel va aduce agenţiei transparenţa necesară şi respingând declaraţiile controversate din trecut ca fiind hiperbole.

Republicanii din Senat au aprobat până acum o listă de candidaţi care iniţial s-au confruntat cu îndoieli cu privire la posibilitatea de a fi confirmaţi, inclusiv Robert F. Kennedy Jr. ca secretar al sănătăţii şi serviciilor sociale, Pete Hegseth ca secretar al apărării şi Tulsi Gabbard ca director naţional al serviciilor de informaţii.

În calitate de consilier republican în Congres şi membru al personalului de securitate naţională al lui Trump, Patel a luptat pentru declasificarea şi publicarea documentelor pentru a încerca să submineze ancheta FBI privind legăturile dintre Rusia şi campania lui Trump din 2016.

În timpul audierii sale de confirmare, democraţii s-au concentrat asupra istoricului lui Patel - în interviuri televizate, apariţii în podcasturi, cărţi şi postări pe reţelele sociale - de a solicita pedepse împotriva persoanelor despre care crede că fac parte din „statul paralel” care a încercat să îl submineze pe Trump. Ei şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la ceea ce au numit o „listă de duşmani” din cartea lui Patel din 2023, „Gangsteri guvernamentali”. CNN a relatat că unii dintre cei 60 de oficiali de pe acea listă iau măsuri drastice pentru a-şi proteja familiile, temându-se că Patel îşi va folosi prerogativele FBI.

The Washington Post a scris la începutul acestei luni că Patel, candidatul preşedintelui Donald Trump pentru funcţia de director al FBI, a fost plătit cu 25.000 de dolari anul trecut de o companie de film deţinută de un cetăţean rus care are şi cetăţenia americană şi care a produs programe de promovare a teoriilor conspiraţioniste despre „statul paralel” şi a unor opinii antioccidentale avansate de Kremlin, potrivit unor documente, între care declaraţia financiară pe care Patel a prezentat-o ca parte a procesului său de confirmare în Senat.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
De ce ni se pare că timpul trece mai repede pe măsură ce ne apropiem de pensie? Ce se întâmplă în creier
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”