Serviciile de informaţii, făcute responsabile pentru că nu au avertizat despre violențele de la Capitoliu. FBI trimisese un raport

asalt asupra Capitoliului, momentul în care protestatarii intră în clădire
Momentul în care insurecționiștii intră în Capitoliul SUA. Foto: Getty Images

Serviciile americane de informaţii au subestimat riscurile care planau asupra clădirii Congresului de la Washington pe 6 ianuarie, astfel încât dispozitivul de securitate nu a fost adaptat pentru a contracara „criminali pregătiţi pentru război”, au declarat marţi înalţi responsabili în timpul unei audieri în Senat. FBI trimisese un raport, care a rămas într-un sertar.

Congresul SUA a deschis o nouă fază a anchetei privind violențele de la Capitoliu depe 6 ianuarie, similară celei de după atacurile teroriste de la 11 septembrie, pentru a înţelege cum s-a putut întâmpla ceea ce era de neimaginat şi a împiedica repetarea pe viitor a acestei „zile întunecate”.

În prima zi a eforturilor lor, membrii a două comitete senatoriale au audiat înalţi responsabili ai securităţii Capitoliului, dintre care unii, demisionari, nu au mai vorbit public niciodată după acest asalt.

Dincolo de dezacordurile cu privire la rolurile lor, toţi au dat vina pe eşecul serviciilor de informaţii şi pe încetineala cu care Pentagonul a desfăşurat întăriri.

„Fără informaţiile necesare pentru a se pregăti în mod adecvat, poliţia Capitoliului avea efective insuficiente pentru a face faţă unei gloate extrem de violente”, a spus fostul său comandant Steven Sund.

„Pe baza informaţiilor de care dispuneam, în mod eronat am crezut că suntem pregătiţi”, a declarat fostul sergent de la Camera Reprezentanţilor Paul Irving. „Ştim acum că am avut un plan prost”, a adăugat el, declarându-se „profund zguduit” de această lovitură în forţă ucigaşă.

Steven Sund şi Paul Irving au reamintit că un raport din 3 ianuarie considera „scăzut sau improbabil” riscul unor „acte de nesupunere civilă” cu ocazia manifestaţiei partizanilor lui Donald Trump, în momentul în care Congresul urma să certifice victoria democratului Joe Biden la alegerile prezidenţiale.

Serviciile de informaţii federale au atras atenţia asupra „unui risc de violenţe” a căror „ţintă să fie Congresul”, dar „nu au menţionat niciodată un asalt coordonat”, a subliniat Paul Irving.

Or, protestatarii „au venit echipaţi pentru o insurecţie violentă”, potrivit lui Steven Sund. „Aveau arme, muniţie chimică, explozivi. Aceşti criminali erau pregătiţi pentru război”, a adăugat el.

Cinci persoane au murit în asalt, printre care un poliţist lovit cu un extinctor.

Raport FBI la sertar

Cu o zi înainte de atac, un raport al unui birou local al FBI alertase asupra unor apeluri mai specifice de a trece „la luptă”, însă documentul, transmis în acea seară poliţiei Capitolului, nu a circulat în intern, a dezvăluit Steven Sund.

„A te mulţumiţi să apeşi pe "trimite" nu este suficient pentru un raport de această natură”, a comentat senatoarea democrată Amy Klobuchar, apreciind că această lipsă de comunicare este „foarte îngrijorătoare”.

Martorii au mai criticat Pentagonul, care a aşteptat câteva ore înainte de a desfăşura Garda Naţională.

În faţa violenţei intruşilor, Steven Sund a explicat că a solicitat întăriri foarte devreme.

Potrivit acestuia, un ofiţer superior, Walter Piatt, i-ar fi răspuns: „Nu-mi place imaginea Gărzii Naţionale aliniate în faţa Capitolului”.

Martor la discuţie, şeful poliţiei din Washington, Robert Contee, a spus că a fost „stupefiat” de răspuns. „Părea că trebuie să bifeze căsuţe pe când agenţii erau pe punctul de a lupta pentru viaţa lor”, a spus el.

„Este clar că Garda Naţională nu a răspuns rapid”, a apreciat Paul Irving.

Controversă privind chemarea Gărzii Naționale

Notă discordantă, Steven Sund l-a acuzat pe sergentul de la Camera Reprezentanţilor că şi-a exprimat şi el, înainte de atac, scepticismul său cu privire la mobilizarea soldaţilor. „Era îngrijorat de imaginea oferită”, a spus el.

„Este fals”, a răspuns Paul Irving. „Problemele de imagine nu ne-au determinat alegerile”, a adăugat.

Steven Sund a mai afirmat că l-a contactat pe Paul Irving la ora 13:09 în ziua asaltului pentru a primi undă verde ca să ceară întăriri. Acesta din urmă a spus că nu-şi aminteşte şi că nu are nicio înregistrare a acestui apel pe telefonul său.

Senatorii le-au cerut să le transmită rapoartele despre apelurile şi mesajele lor.

Parlamentarii celor două partide, care îşi vor relua activitatea săptămâna viitoare, şi-au arătat disponibilitatea de a lucra "constructiv", lăsând deoparte divergenţele afişate în timpul procesului lui Donald Trump.

La 13 februarie, 57 din cei 100 de senatori au decis că fostul preşedinte republican a fost vinovat de "incitare la insurecţie", dar ar fi fost nevoie de o majoritate de 67 congresmeni pentru ca acesta să fie condamnat. Majoritatea aleşilor partidului său au votat pentru achitarea lui.

Editor : B.P.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate