Situație ironică în SUA: JD Vance, condamnat la închisoare pentru că l-a ameninţat cu moartea pe vicepreședintele JD Vance

Data publicării:
JD Vance, vicepreședintele SUA
JD Vance, vicepreședintele SUA. Foto: Getty Images

Inițialele lor sunt aceleași. La fel și numele de familie. Unul este la un pas de președinție, iar celălalt, JD Vance, a fost condamnat luni la doi ani de închisoare pentru amenințările adresate vicepreședintelui și președintelui american Donald Trump pe rețelele sociale, relatează The New York Times.

Bărbatul care a formulat amenințările, James Donald Vance Jr., în vârstă de 67 de ani, din Grand Rapids, Michigan, a pledat vinovat pentru trei capete de acuzare penale în luna iulie, potrivit documentelor depuse la Curtea Districtuală a Statelor Unite din Kalamazoo, Michigan.

Agenții Serviciului Secret l-au arestat pe Vance – nu pe vicepreședinte – în iunie, după ce l-au legat de o serie de postări pe rețelele sociale din martie și aprilie pe Bluesky, în care promitea să-i ucidă pe președinte și vicepreședinte, au declarat autoritățile.

Procurorii federali au declarat că acesta a lansat amenințări și la adresa miliardarului Elon Musk, care a condus Departamentul pentru Eficiență Guvernamentală, și a lui Donald Trump Jr., ca răspuns la o postare pe rețelele sociale care sugera că fiul cel mare al liderului american ar putea candida la președinție în 2028.

„Dacă Trump, Vance sau Musk vor mai veni vreodată în orașul meu, vor pleca de aici într-un sac pentru cadavre”, a spus Vance, potrivit unei plângeri penale. „Ori voi fi împușcat de un lunetist al serviciilor secrete, ori îmi voi petrece restul vieții în închisoare. Oricum, mai am doar vreo 10 ani de trăit”.

Într-o altă postare, Vance a scris că îl va „ucide” pe Donald Trump Jr. „înainte să primească protecția serviciilor secrete”.

Avocatul public federal al bărbatului nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii din ziua de marți.

În luna iulie, acesta a pledat vinovat pentru amenințarea cu moartea sau vătămarea corporală a președintelui și vicepreședintelui, precum și pentru transmiterea de comunicări amenințătoare interstatale. Fiecare cap de acuzare pentru infracțiune gravă este pasibil de o pedeapsă maximă de cinci ani de închisoare.

Într-un document depus înaintea ședinței de pronunțare a sentinței de luni, avocata din oficiu, Helen C. Nieuwenhuis, a scris că Vance ar trebui să primească o pedeapsă cu suspendare în loc de închisoare, deoarece era „la prima abatere și avea probleme grave de sănătate fizică și mentală”.

„Declarațiile sale, deși inacceptabile, erau niște simple vorbe, nu planuri, și el nu a întreprins niciodată vreo acțiune pentru a face rău cuiva”, a scris apărătoarea bărbatului. „El a cooperat imediat, a consimțit la percheziții și și-a recunoscut fapta.”

Avocata lui Vance a explicat că problemele lui de sănătate mintală sunt din cauza abuzurilor din copilărie, spunând că nu a fost învățat cum să folosească toaleta.

„Lui Vance încă îi place să poarte scutece”, a scris ea despre clientul ei, care folosea pseudonimul „Diaperjdv” pe rețelele sociale.

Procurorii federali au solicitat judecătorului să-l condamne pe Vance – inculpatul – la cel puțin 30 de luni de închisoare, subliniind că acesta a fost anchetat în 2018 pentru că a postat amenințări la adresa lui Trump pe Facebook și că avea antecedente de amenințări la adresa mai multor alte persoane.

Într-un memorandum privind sentința, procurorii au atras atenția asupra a ceea ce au numit o altă postare a bărbatului pe Bluesky în februarie, în care acesta arăta o armă și scria: „Instrument anti-MAGA. Și da, asta e arma mea”.

„Amenințările la adresa liderilor națiunii noastre și a familiilor acestora nu vor fi tolerate”, a declarat luni William Shink, agent special responsabil al biroului din Detroit al Serviciului Secret al Statelor Unite.

Citește și:

O dinastie în loc de o președinție. Revoluția MAGA vrea să-i supraviețuiască lui Donald Trump: se caută un succesor

JD Vance a găsit explicația pentru creșterea prețurilor la locuințe: „Imigranții ilegali”. Economiștii îl contrazic

Editor : A.M.G.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
„S-a transformat într-un coșmar”. Ce s-ar fi întâmplat la reuniunea dintre Meghan, Harry și familia regală...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum a cucerit-o Deliric pe Inna. Artistul a dezvăluit secretul relației lor: „Îi spun că o iubesc, o mângâi...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Julia Roberts și Kiefer Sutherland trebuiau să se căsătorească. Ce s-a întâmplat cu doar trei zile înainte de...
Adevarul
Ce se ascunde în spatele celei mai lungi crize de consum din România. Avertisment dur al unui economist...
Newsweek
Românii încep „vânătoarea” anilor de muncă înainte de pensie! CNPP, asaltată de cereri și verificări urgente
Digi FM
O femeie de 38 de ani comandat 18 sticle de vin, apoi a murit. Mama ei, sfâșiată: „Aș fi făcut orice să o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
8 obiceiuri simple care ne pot proteja de stres, obezitate și boli cronice. Mulți le-au uitat sau nu le mai...
Digi Animal World
Unii câini pot deveni „dependenți” de jucăriile lor. Ce au descoperit cercetătorii
Film Now
Harrison Ford, cu bicicleta prin LA. La 84 de ani, actorul din Indiana Jones are un stil de viață activ: Așa...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...