Sondaj Fox News: Joe Biden, cu 10 procente înaintea lui Donald Trump în intențiile de vot pentru prezidențialele din 2020

Data publicării:
joe biden candidat alegeri prezidentiale 2020 sua
Fostul vicepreședinte democrat Joe Biden, în vârstă de 76 de ani, este cel mai bine clasat în cursa pentru Casa Albă din 2020 Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele Donald Trump este pe locul şase, în urma a cinci democraţi, într-un sondaj de opinie privind intenţia de vot a americanilor la alegerile prezidenţiale din 2020, în fruntea căruia se situează democratul Joe Biden, fost vicepreședinte în mandatul lui Barack Obama, informează AFP, preluată de Agerpres.

Conform sondajului dat publicităţii duminică de canalul de televiziune Fox News, fostul vicepreședinte democrat Joe Biden ar obţine 49% din intenţiile de vot, faţă de 39% cât îi revin lui Donald Trump. Este vorba de preferinţele persoanelor înscrise pe listele electorale, intervievate la nivel naţional.

Senatorul independent Bernie Sanders, aflat şi el în cursa pentru alegerile primare democrate, obţine tot 49% în acest duel virtual cu miliardarul republican, creditat de această dată cu 40%.

Senatoarele Elizabeth Warren şi Kamala Harris, precum şi primarul din South Bend (Indiana) Pete Buttigieg îl devansează pe Trump cu doar unu sau două procente.

Sondajul dat publicităţii de canalul de televiziune conservator, preferat de actualul preşedinte american, a fost realizat în perioada 9-12 iunie, cu 500 de zile înaintea scrutinului din 3 noiembrie 2020, şi are o marjă de eroare de 3%

Donald Trump, care tocmai a împlinit 73 de ani la 14 iunie, urmează să îşi anunţe oficial candidatura pentru un al doilea mandat marţi, în cadrul unui miting ce va avea loc la Orlando (Florida).

Un alt sondaj de opinie realizat de CBS News/YouGov în statele cu un vot hotărâtor indică că alegătorii democraţi estimează, cu un decalaj important, că Joe Biden este cel mai în măsură - dintre cei peste 20 de candidaţi democraţi pentru alegerile primare - să îl învingă pe Donald Trump în cursa electorală prezidenţială din 2020.

În acest sondaj realizat în perioada 31 mai-12 iunie, cu o marjă de eroare de 1,5%, 31% din democraţii care intenţionează să voteze la primarele din 18 state-cheie l-au ales pe Joe Biden (76 de ani), în preferinţele acestora situându-se apoi Elizabeth Warren (17%), Bernie Sanders (16%) şi Kamala Harris (10%).

„Cred că pot să câştig în Pennsylvania, Wisconsin, Michigan şi în alte câteva state decisive”, a comentat duminică Bernie Sanders la emisiunea Fox News Sunday. În vârstă de 77 de ani, Bernie Sanders a fost un contracandidat serios în cadrul Partidului Democrat al lui Hillary Clinton în cursa pentru alegerile prezidențiale din 2016.

Prima dezbatere televizată a candidaţilor democraţi este prevăzută să aibă loc timp de două zile, pe 26 şi 27 iunie, având în vedere numărul mare al acestora. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri