Galerie Foto Soția lui El Chapo, arestată în SUA. Cine este Emma Coronel Aispuro, tânăra căreia traficantul putea să-i fie tată

Data actualizării: Data publicării:
emma coronel aispuro cu ochelari de soare zambind
Emma Coronel Aispuro, soția lui Joaquin Guzman, zis El Chapo, unul dintre cei mai cunoscuți traficanți de droguri, a fost arestată la 22 februarie 2021 pe aerportul Dulles din Washington Foto: Profimedia

Emma Coronel Aispuro, soția celebrului traficant mexican Joaquin Guzman „El Chapo”, a fost arestată luni pe aeroportul internațional Dulles din Washington pentru acuzații ce țin de traficul de droguri, dar și pentru că ar fi fost implicată în renumitele evadări ale soțului său dintr-o închisoare din Mexic, au anunțat autoritățile judiciare americane. 

În vârstă de 31 de ani, soția liderului cartelului Sinaloa, are dublă cetățenie, americană și mexicană.

Ea va compărea marți în fața justiției americane pentru a fi inculpată oficial pentru implicare în aducerea și distribuirea de cocaină, metamfetamină, heroină și marijuana pe teritoriul Statelor Unite.

Emma Coronel Aispuro, fotografiată în noiembrie 2020, în Mexic Foto; Profimedia
Emma Coronel Aispuro, fotografiată în noiembrie 2020, în Mexic Foto; Profimedia

Pe de altă parte, potrivit Departamentului american al Justiției, Coronel Aispuro a complotat împreună cu alți complici pentru a ajuta la evadarea lui El Chapo, în iunie 2015, din celebra închisoare Altiplano. Apoi, după ce lordul drogurilor a fost prins și reîncarcerat, ea ar mai fi pus la cale o evadare a lui din aceeași închisoare. 

El Chapo, condamnat pe viață în SUA

El Chapo a fost extrădat în cele din urmă în Statele Unite, în ianuarie 2017, a fost judecat și condamnat la închisoare pe viață în iulie 2019. El Chapo a condus aproape 30 de ani cartelul drogurilor din Sinaloa și a organizat de-a lungul anilor transporturi clandestine prin care au fost aduse în Statele Unite tone de cocaină.

Potrivit procurorilor, Coronel Aispuro era la curent cu traficul masiv de cocaină, heroină și alte droguri și știa foarte bine ce operațiuni controlează soțul său. Procurorii au la dosar informații de la peste 100 de actuali și foști membri ai cartelului Sinaloa, dar și interceptări, inclusiv ale comunicațiilor electronice. 

Evadările lui El Chapo

Coronel Aispuro este acuzată că servea drept intermediar și transmitea mesajele cartelului către Guzman și invers când acesta era în închisoare în Mexic. Practic, cu mijlocirea ei, El Chapo a continuat să-și dirijeze afacerile din spatele gratiilor. În plus, frumoasa și tânăra soție a mafiotului a ajutat la organizarea „șantierului” pentru construirea tunelului de aproape 1,5 kilometri săpat sub închisoarea de maximă securitater Altiplano. Tunelul avea sistem de ventilare, scări și o pistă pentru motocicletă și a fost gata la 11 iulie 2015.

După ce El Chapo a evadat, a fost prins șase luni mai târziu și adus înapoi la Altiplano, moment în care Coronel Aispuro l-ar fi plătit cu 1 milion de dolari pe un fost membru al cartelului pentru a pune la cale o altă evadare.

Când Guzman a fost mutat în cele din urmă la o altă închisoare, Coronel Aispuro ar fi plătit 2 milioane de dolari unui oficial mexican pentru a obține ca soțul ei să fie transferat înapoi la Altiplano. 

Cine este Emma Coronel Aispuro

Procesul lui El Chapo din Statele Unite a fost o ocazie pentru Coronel Aispuro de a ieși în luminile rampei. A devenit un personaj central, dar misterios, cultivându-și o imagine de divă. Poveștile despre căsătoria dintre cei doi au căpătat proporții mitice, mai ales că tânăra soție venea zilnic la audieri și-i trimitea sărutări de la distanță inculpatului, în ciuda faptului că erau dezvăluite detalii înfiorătoare despre activitățile lui.

Citiți și:  Ritualul barbar prin care El Chapo își elimina rivalii. Fostul bodyguard al baronului drogurilor a povestit tot

Dezvăluiri șocante. Alex Cifuentes, mâna dreaptă a narcotraficantului El Chapo: Droga și viola adolescente

Elegantă, înaltă, brunetă, cu părul lung, de origine mexicană, dar născută la San Francisco, Emma Coronel Aispuro a declarat pentru New York Times că nu l-a cunoscut pe soțul său ca persoana îngrozitoare pe care martorii au încercat să o descrie. „Îl admir mai degrabă. Pentru mine e omul cu care m-am întâlnit și cu care m-am căsătorit”, a mărturisit ea.

Coronel Aispuro și soțul care îi putea fi tată, fiind cu 32 de ani mai în vârstă decât ea, au împreună două fiice, gemene.

Cum l-a cunoscut pe El Chapo. Povestea ei de dragoste

Coronel Aispuro i-a fost prezentată lui El Chapo când traficanul avea 49 de ani, iar ea numai 17. Tatăl ei, Ines Coronel Barreras, un locotentent al lui El Chapo în cartelul Sinaloa, este cel care le-a făcut cunoștință înainte de a merge el însuși la închisoare pentru trafic de droguri și de arme.

Legenda spune că în 2007, tânăra, pe atunci încă o adolescentă, participa la un concurs de frumusețe cu ocazia târgului anual al cafelei și guavelor din statul mexican Durango. Fiecare candidată trebuia să organizeze propriul festin. În ziua în care i-a venit rândul Emmei Coronel Aispuro, Joaquin Guzman Loera ar fi venit în oraș, însoțit de 100 de oameni înarmați, pentru a anunța că vrea să se însoare. Se spune că i-ar fi corupt pe membrii juriului, pentru a-i alege favorita, pentru că tradiția cere ca șefii clanurilor mafiote să se însoare cu regine ale frumuseții. Însă această parte a poveștii este contestată de frumoasa Emma.

Tânăra l-ar fi întâlnit de fapt pe El Chapo cu un an înainte. Tatăl ei, unul dintre cei mai importanți colaboratori ai lui Guzman, i-l prezentase la o petrecere organizată la o fermă din Canelas, în statul Durango. Traficantul, șef al uneia dintre cele mai violente organizații criminale din lume, care se ocupa de mare parte din traficul cu marijuana, heroină și metamfetamine produse în Mexic, a invitat-o pe ringul de dans.

„Mi-a zâmbit seducător”, a povestit ea în numeroasele interviuri pe care le-a acordat presei din Statele Unite după arestarea soțului său. La acea vreme, El Chapo era deja căutat și evadase dintr-o altă închisoare de înaltă securitate, Puente Grande din Jalisco. Era permanent pe fugă. 

emma coronel
Emma Coronel povestește pe Instagram cum a cucerit-o El Chapo

Coronel Aispuro iese în luminile rampei. O viață de „Kardashian”

O veritabilă vedetă în Mexic, Emma Coronel Aispuro povestește o versiune fără îndoială cosmetizată a vieții sale cu fostul lord al drogurilor, care deja avea două soții precedente și 7 copii înainte de a o întâlni pe ea. Emma susține că habar n-avea cu ce se ocupa soțul său atunci când s-a căsătorit cu el. În orice caz, el o consideră „regina” lui.

Emma insistă asupra vieții „normale” de familie pe care a avut-o împreună cu fetele sale, gemenele María Joaquina și Emali Guadalupe, acum în vârstă de 9 ani, ale căror certificate de naștere nu au însă trecut numele tatălui, pentru că acesta era fugar. Spune, în orice caz, că a fost fericită și în copilărie, și în adolescență.

În realitate, însă, o mare parte a vieții sale petrecute alături de un El Chapo căutat tot timpul de autorități rămâne un mister. 

emma cu el chapo si fetele
Fericirea mea într-o fotografie, scrie Emma Coronel într-o postare pe Instagram care însoțește o imagine stilizată cu ceea ce pare a fi ea, cu El Chapo și fetele gemene

Emma n-a încetat să își declare dragostea pentru El Chapo pe rețelele sociale, unde adesea și-a împărtășit stările. Așa a făcut și în 30 ianuarie 2017, când a fost arestat soțul său: „Știam amândoi că pentru a fi împreună trebuia să plătim un preț mare: distanță, timp, provocări și sacrificii. A meritat”, a scris femeia pe Twitter.

Pe Instagram avea la un moment dat peste 140.000 de persoane care o urmăreau. Acum, contul este privat. Acolo poza în ipostaze mult mai strălucitoare, care aduceau mai degrabă cu statusurile unei Kardashian: selfie-uri, rochii de colecție, poze sexy, cumpărături.

Atunci când a fost dat verdictul în procesul lui El Chapo, Emma Coronel Aispuro n-a schițat nici cel mai mic gest care să-i trădeze o emoție de vreun fel. A vrut să rămână învăluită în mister. Doar că acum, o dată ce ea însăși va deveni inculpată, s-ar putea ca viața ei să facă obiectul unor altfel de dezăvăluiri.

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri