Studiu. Avortul nu afectează starea psihică a femeilor

Data publicării:
161003_protest_polonia_007_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam/ Octav Ganea

Un nou studiu, realizat de cercetătorii de la Universitatea din California, a concluzionat că femeile care fac avort nu suferă de depresie, anxietate sau scăderea stimei de sine într-o măsură mai mare decât cele care aleg să ducă o sarcină la termen. Oamenii de știință au urmărit 1000 de femei care au făcut avort pe parcursul a cinci ani, timp în care au avut interviuri din șase în șase luni. Cercetătorii au observat că singurele situații în care femeile sufereau de anxietate și de depresie a fost când nu li s-a permis să facă avort din varii motive, relatează New York Times.

161003_protest_polonia_007_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: Inquam/ Octav Ganea (Femeile din București sunt solidare cu femeile din Polonia în contextul unei propuneri legislative de interzicere totală a avortului)

Argumentul că femeile care fac avort trec printr-o traumă psihologică și emoțională a fost deseori folosit de militanții anti-avort. Concluziile studiului, considerat cel mai amplu și serios pe această temă de până acum din Statele Unite, demontează acest mit.

Unele state din SUA cer, prin legislația lor, ca femeile care se gândesc la o întrerupere de sarcină să fie consiliate de un psiholog și informate că ar putea suferi de probleme psihice pe urmă. De altfel, și în România, în 2012, a existat o propunere a PDL-ului ca femeile care vor să facă avort să primească înainte un aviz de la psiholog, în condițiile în care în țara noastră avortul este legal. 

Studiul, publicat miercuri în Revista JAMA Psychiatry, a concluzionat că problemele psihologice apăreau în momentul în care femeilor care voiau să facă avort le era refuzată procedura pe motiv că sarcina era prea înaintată. Însă starea lor de anxietate era de scurtă durată, indiferent că au apelat la o altă clinică și au făcut avortul sau că au dus sarcina la capăt. La șase luni de la refuzul întreruperii de sarcină, starea lor psihologică era similară cu cea a femeilor cărora nu li s-a refuzat avortul.

Cercetătorii americani au încercat să folosească alte metode de cercetare decât cele folosite în studiile privind avortul din anii anteriori. În alte studii au fost comparate femeile care au făcut avort cu cele care au născut, două grupuri considerate atât de diferite încât cercetătorii au considerat că nu poate fi învățat nimic din compararea lor. De asemenea, în alte studii nu au luat în calcul dacă femeile chestionate au mai avut probleme psihice anterior avortului.

Studiul Turnaway a luat în considerare acest aspect și s-a concentrat cu precădere pe femeile care erau aproape de sau depășeau săptămânile de sarcină la care unele clinici fac procedura de avort. Chiar dacă majoritatea întreruperilor de sarcină din Statele Unite se fac în primul trimestru, în studiu au fost incluse sute de femei care au avortat mai târziu de trei luni. 452 de femei care mai aveau două săptămâni până la limita impusă de clinică au făcut avort și în cazul a 231 de femei au depășit această limită cu trei săptămâni și li s-a refuzat procedura. De asemenea, în studiu au fost incluse și 273 de femei care au făcut avort în primul semestru de sarcină.

Din cele 231 de femei refuzate, 161 au născut, 70 au pierdut sarcina sau au făcut avort în altă parte, de obicei mai scump și mai departe de casă.

La o săptămână de la întreruperea de sarcină, cercetătorii au început să intervieveze femeile pentru a le evalua starea psihologică și apoi au continuat aceste interviuri din șase în șase luni timp de cinci ani.

Psiholoaga și cercetătoarea Antonia Biggs a declarat că cercetarea a arătat că, contrar părerilor multor persoane, „femeilor cărora li s-a refuzat procedura de avort au avut stări de anxietate și le-a scăzut stima de sine, spre deosebire de femeile care au făcut întrerupere de sarcină. Însă, peste șase luni sau un an, aceste stări au dispărut și sunt la fel ca cele care au făcut avort”.

De asemenea, o altă descoperire a fost că femeile care au făcut avort în primul trimestru de sarcină nu au fost nici mai mult, nici mai puțin afectate decât cele care au întrerupt sarcina mai târziu.

„Oamenii cred că le va fi mai dificil din punct de vedere psihic femeilor care fac avort mai târziu decât cele care fac mai devreme, dar noi nu am găsit acest lucru. Studiul arată că prin extinderea accesului la avort femeile sunt mai protejate decât prin oprirea accesului”, a precizat Antonia Biggs.

Totodată, cercetătoarea a amintit și niște rezultate care nu sunt neapărat în favoarea activiștilor pro-choice. Mai exact, nici femeile cărora li s-a refuzat avortul nu au suferit de probleme psihice pe termen lung.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...