Sari la conținut

SUA: John McCain, spitalizat în urma efectelor secundare ale tratamentului contra cancerului

Senatorul american John McCain este internat de miercuri într-un spital de lângă Washington. McCain suferă de cancer cerebral și a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unor „efecte secundare normale” ale tratamentului, informează Agerpres.

GOP Senators Hold News Conference On Guantanamo Detention Facility

John McCain / FOTO: Gulliver / Getty Images

Senatorul McCain este nerăbdător să se întoarcă la lucru cât mai repede posibil”, potrivit unui comunicat oficial dat publicității de biroul său.

În vârstă de 81 de ani, fostul prizonier de război din Vietnam și fost candidat republican la prezidențiale, „primește în prezent un tratament la Walter Reed Medical Center (în Bethesda, statul Maryland,) pentru efectele secundare normale ale terapiei sale în curs împotriva cancerului”, a precizat comunicatul.

John McCain a descoperit în iulie că suferă de un glioblastom, o tumoare cerebrală foarte agresivă cu una din cele mai mici șanse de supraviețuire. După o intervenție chirugicală, el a început ședințe de chimioterapie și radioterapie.

Senatorul va continua să primească tratamente țintite de radioterapie și chimioterapie într-un centru situat, de asemenea, la Bethesda, National Institutes of Health, „păstrându-și o agendă de lucru normală în Senatul american”, a afirmat biroul său.

Mare critic al președintelui republican Donald Trump, John McCain a jucat un rol important un respingerea abrogării legii lui Barack Obama privind asigurările de sănătate. El este din nou într-o poziție decisivă în ce privește marea reformă fiscală prezentată de republicani.

Luna trecută, John McCain a votat în favoarea acestei transformări istorice, dar reforma impozitelor trebuie să treacă din nou prin Senat, unde republicanii dispun de o majoritate infimă (51-49) pentru votul final. Deoarece niciun democrat nu o susține, dacă revenirea lui John McCain va întârzia, probabilitatea ca această reformă să fie aprobată va fi considerabil redusă.