SUA reinstituie unilateral sancţiunile ONU asupra Iranului. Administrația Trump amenință cu sancțiuni orice țară le încalcă

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump și Mike Pompeo.
Foto: GettyImages

Secretarul de stat american Mike Pompeo a anunţat reintroducerea unilaterală a tuturor sancţiunilor ONU împotriva Iranului şi a catalogat acest moment drept „o veste excelentă pentru pacea din regiune”.

Mike Pompeo susţine că SUA sunt gata să pedepsească ţările care nu vor respecta sancţiunile reimpuse Iranului.

Într-o postare pe Twitter, Pompeo a ameninţat că orice naţiune care refuză să se conformeze Washingtonului în această privinţă va suferi „consecinţe”.

„Dacă statele membre ONU nu îşi îndeplinesc obligaţiile de a pune în aplicare aceste sancţiuni, Statele Unite sunt pregătite să folosească autorităţile noastre interne pentru a impune consecinţe şi să se asigure că Iranul nu profită de beneficiile activităţii interzise de ONU”, a transmis şeful diplomaţiei americane, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, măsurile punitive au intrat „din nou în vigoare” sâmbătă, la orele 20.00 (duminică, 00.00 GMT).

Pompeo a promis să anunţe măsuri împotriva celor care sfidează acele „obligaţii”.

Cu toate acestea, Marea Britanie şi Franţa au sfidat Washingtonul, spunând că scutirea convenită prin acordul nuclear iranian va rămâne.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Situațiile în care poți rămâne fără pensie. Când poate fi suspendată sau încetată plata de către Casa de...
Digi FM
A murit Dana Tapalagă, actrița din filmul „După dealuri”. Nuami Dinescu, mesaj sfâșietor: „Nu cred că există...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shakira, în centrul atenției după show-ul din finala CM 2026. Fanii, cuceriți: „Nu-mi vine să cred că are 49...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Matt Damon vorbește cu emoție despre Ben Affleck și prietenia lor de 45 de ani: “El este una dintre marile...
Adevarul
Orașul antic din România descoperit de pe Dunăre. Ce îi așteaptă la țărm pe turiștii ajunși la Drobeta-Turnu...
Newsweek
Avertisment despre pensie. Recalcularea nu aduce mereu bani în plus. Ce să verifice pensionarii înainte?
Digi FM
Câți bani câștigă Spania după triumful la Cupa Mondială. FIFA împarte premii de sute de milioane de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Cea mai mare greșeală din viața mea a fost căsnicia”. Confesiunea tulburătoare a unei femei de 107 ani...
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Odiseea”, triumf la box office. Cel mai bun debut global al unui film regizat de Christopher Nolan
UTV
Cum l-au sărbătorit Laura Cosoi și cele patru fetițe pe Cosmin Curticăpean, la împlinirea vârstei de 50 de ani