SUA și-ar putea retrage militarii americani din Germania. Pentagonul calculează costul unei decizii istorice
Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages
Pentagonul studiază costul unei plecări sau al unui transfer al militarilor americani staţionaţi în Germania, cel mai important contingent din afara Statelor Unite, a scris vineri cotidianul Washington Post, preluat de AFP și citat de Agerpres.
Foto: Guliver/GettyImages
Ideea a fost deja evocată de preşedintele american Donald Trump în cadrul unei întâlniri cu responsabilii săi militari. Aceasta a provocat îngrijorarea ţărilor europene membre ale NATO, care nu ştiu dacă liderul de la Casa Albă o ia în calcul serios sau dacă doreşte să pună presiune înaintea summitului Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, de la Bruxelles, din 11 şi 12 iulie.
El a trimis o scrisoare ameninţătoare către şapte state membre ale Alianţei, printre care Germania, pentru a le chema la ordine în privinţa angajamentului lor de a aloca cheltuielilor militare 2% din Produsul lor Naţional Brut până în 2024. Trump denunţă în mod regulat contribuţia, prea importantă în opinia sa, plătită de Washington la bugetul NATO.
Germania, ale cărei relaţii cu SUA s-au tensionat în ultimele luni, a anunţat deja că nu-şi va putea ţine promisiunea.
Printre opţiunile examinate figurează repatrierea în Statele Unite a unei mari părţi a trupelor, care numără aproximativ 35.000 de militari activi, sau transferul total sau parţial al contingentului în Polonia, un aliat politic dat exemplu de Donald Trump în ce priveşte atingerea obiectivului cerut de 2%.
Potrivit cotidianului american, care citează oficiali sub condiţia anonimatului, studiul este totuşi doar într-o etapă de explorare internă a opţiunilor.
Pentagonul studiază costul unei plecări sau al unui transfer al militarilor americani staţionaţi în Germania, cel mai important contingent din afara Statelor Unite, a scris vineri cotidianul Washington Post, preluat de AFP și citat de Agerpres.
Şi purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Eric Pahon, a dezminţit orice idee de retragere, subliniind că ministerul "evaluează în mod regulat amplasarea trupelor şi analizele costuri-beneficii".
"Rămânem deplin angajaţi faţă de (Germania) aliatul nostru din NATO şi Alianţa NATO", a adăugat el.
Donald Trump şi-a sporit însă criticile la adresa NATO, pe care a calificat-o ca "depăşită" în timpul campaniei din 2016, spunându-le omologilor săi occidentali în cursul recentului summit G7 din Canada că Alianţa Nord-Atlantică este "la fel de rea ca NAFTA" ( Acordul de comerţ liber nord-american), tratat a cărui modificare o doreşte pentru apărarea în mod mai eficient a intereselor comerciale americane.
Trupele americane sunt prezente în Germania de la cel de-Al Doilea Război Mondial, iar ţara serveşte drept bază de sprijin pentru operaţiunile americane din Africa şi Orientul Mijlociu. NATO s-a dovedit crucială pentru securitatea occidentală timp de decenii.
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Informaţii suplimentare
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului- Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile)- Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos)- Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează- A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului- Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web- Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share)- Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc)- Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează.- Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.