Sari la conținut

SUA. Membrii unei trupe italiene au fost arestați şi deportați pentru ”imigrare ilegală”

Membrii formaţiei italiane post punk Soviet Soviet, ce urmau să cânte la festivalul South by Southwest, care are loc la Austin între 10 şi 19 martie, au fost arestaţi şi deportaţi pentru ”imigrare ilegală”, informează nme.com citat de News.ro.

soviet

Foto: Facebook

Soviet Soviet urma să susţină şapte concerte în Statele Unite, între care şi la postul de radio KEXP din Seattle.

Formaţia a aterizat la Seattle miercuri, însă membrilor ei le-a fost refuzată intrarea pe teritoriul Statelor Unite, după ce au fost interogaţi timp de patru ore. Artiştii au fost închişi peste noapte, înainte de a fi urcaţi într-un avion spre Italia, a doua zi. 

Într-un mesaj publicat vineri pe pagina de Facebook a trupei, se arată că cei trei membri ai grupului nu au putut să îşi contacteze familiile şi nici reprezentanţii, iar bagajele şi telefoanele le-au fost date când au urcat în avionul care i-a dus înapoi în Italia.

Ei au mai spus că vameşii au luat legătura direct cu reprezentanţii casei lor de discuri din Statele Unite, dar, cu toate acestea, au considerat că încearcă să pătrunde ilegal în ţară.

”Am pornit din Italia spre Statele Unite cu toate documentele necesare, paşapoarte şi diverse declaraţii în care am explicat clar scopul turneului nostru, confirmând că totul era strict promoţional şi că nu aveam de gând să câştigăm bani sau să primim vreun tip de plată”, au transmis membrii trupei. ”Ştiam că dacă vom primi orice fel de compensaţie eram nevoiţi să aplicăm pentru viză de lucru. Nu era cazul, iar oamenii cu care am vorbit şi cărora le-am cerut informaţii ne-au spus că vom fi bine. Nu ne-am înţeles pentru niciun fel de plată şi concertul programat pentru KEXP nu era, în niciun caz, unul remunerat”.

Ei au continuat: ”Ideea este că agenţii care au verificat rapid concertele despre care le-am spus au remarcat faptul că două dintre sălile în care aveau loc solicitau publicului cumpărarea de bilete, iar asta a fost suficient să îi convingă că avem nevoie de vize de lucru”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

SXSW a primit numeroase critici, în urmă cu o săptămână, pentru o clauză din contractele sale care arată că festivalul poate raporta artişti autorităţilor pentru imigraţie, la cerere. Acea clauză nu a avut de-a face cu deportarea formaţiei Soviet Soviet, dar organizatorii au promis că vor înlătura pe viitor acea secţiune din contract.

South by Southwest, cunoscut şi sub denumirea de SXSW, este unul dintre cele mai mari festivaluri independente din Statele Unite, care include în programul său numeroase concerte, proiecţii de filme şi dezbateri mass-media. Evenimentul, iniţiat în 1987, are loc în fiecare an în luna martie şi atrage peste 2.000 de artişti în oraşul Austin şi 90 de localităţi adiacente. 

Etichete: imigranti , trupa punk , festivalul South by Southwest , trupa soviet soviet , concert sua , deporrate sua

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale