Sari la conținut

The Observer: Lukoil, interesată de serviciile Cambridge Analytica, firma aflată în centrul scandalului Facebook

Firma Cambridge Analytica, aflată în centrul scandalului de scurgere de date care afectează în aceste zile compania Facebook, a fost contactată de compania petrolieră Lukoil, căreia i-a făcut o prezentare, în 2014, despre cum pot fi influențați indivizii, prin social media, în timpul alegerilor, a dezvăluit săptămânalul „The Observer”.

În 2014, Cambridge Analytica a susținut o prezentare a activității sale în fața reprezentanților Lukoil, compania petrolieră care în prezent figurează pe lista de sancțiuni a  Statelor Unite și care a fost folosită de guvernul rus ca instrument de influență, scrie The Observer. Prezentarea a început cu cazul concret al Nigeriei, unde alegătorii erau vizați de mai multe restricții la vot, după care Cambridge Analytica a discutat despre „micro-targetarea” indivizilor pe rețelele de socializare în timpul alegerilor.

Aceste dezvăluiri vin în contextul anchetei din Statele Unite referitoare la amestecul Rusiei în alegerile prezidențiale americane din 2016. Treisprezece cetățeni ruși au fost puși sub acuzare luna trecută pentru intervenții care au ajutat la alegerea lui Donald Trump. Și în Marea Britanie au apărut tot mai multe îngrijorări referitoare la propaganda rusă, iar premierul Theresa May a acuzat recent Rusia că răspândește știri false și că încearcă să transforme informațiile într-o armă și să influențeze alegătorii. 

Lukoil, care este a doua cea mai mare companie petrolieră a Rusiei și despre care s-a spus că ar avea legături cu Kremlinul, a discutat cu Cambridge Analytica despre puternicul sistem de marketing pe social media de care dispune firma americană. Sistemul a fost deja folosit de republicanul Ted Cruz în campania sa pentru obținerea învestiturii partidului la alegerile prezidențiale, iar ulterior același sistem a fost folosit pentru a sprijini tabăra pro-Brexit și candidatura lui Donald Trump, reamintește The Observer.

Alexander Nix, directorul executiv al Cambridge Analytica (între timp suspendat din funcție - n.r.), le-a dat un e-mail colegilor, după contactele intițiale cu Lukoil, în care îi informa că firma rusă dorește explicații mai clare asupra „modului în care serviciile companiei se pot aplica domeniului petrolier”.

Ei înțeleg micro-targetarea comportamentală în contextul alegerilor (grație excelentei dvs. documentații), dar nu reușesc să facă legătura dintre alegători și consumatorii lor”, a scris Alexander Nix în e-mailul văzut de jurnaliștii de la „The Observer”. 

În prezentarea făcută Lukoil, Cambridge Analytica se concentrase pe strategiile electorale folosite de compania-mamă, SCL, în Nigeria. Prezentarea s-a făcut sub titlul „Alegeri: Inocularea”, un termen militar folosit în „operațiuni psihologice” și campanii de dezinformare. Alte materiale arătate Lukoil au inclus postere și filmulețe care erau aparent destinate să alarmeze sau să demoralizeze alegătorii, inclusiv avertizări în privința unor acte de violență și fraude. 

Discuțiile despre serviciile oferite de Cambridge Analyitica au mers, se pare, chiar până la vârful companiei Lukoil, deși activitățile petroliere desfășurate de compania rusă în America sunt minore.  Alexander Nix, CEO-ul Cambridge Analytica, le-a cerut colegilor săi, în iulie 2014, să pregătească documentele de prezentare pentru Lukoil spunându-le că ele vor fi văzute de „directorul executiv” al companiei ruse. 

Acesta se numește Vagit Alekperov și este un fost ministru al petrolului în perioada sovietică. El spunea deunăzi că obiectivele strategice ale Lukoil sunt strâns aliniate cu cele ale Rusiei. „Nu sunt un apropiat al lui Putin, dar îl tratez cu mare respect”, declara el pentru The New York Times.

Toate aceste dezvăluiri vin în contextul în care Alexander Nix susținea, luna trecută, în fața parlamentarilor britanici: „Nu am lucrat cu vreo organizație rusă în Rusia și nici cu vreo altă companie. Nu avem nicio relație cu Rusia sau cu cetățeni ruși”, reamintește The Observer, care menționează că aceste declarații par să fie contrazise de documentele la care au avut acces jurnaliștii săi.

Christopher Wylie, fostul angajat de la Cambridge Analytica aflat la originea dezvăluirii folosirii ilegale de date culese de pe Facebook, a declarat că nu a fost niciodată clar ce spera compania rusă să obțină. „Prezentarea lui Alexander Nix, pentru mine, a fost lipsită de sens”, a spus Wylie. „Dacă era o afacere comercială, de ce erau așa de interesați de targetarea noastră politică?” se întreabă fostul angajat. 

Lukoil nu a răspuns la solicitările „The Observer” de a avea o reacție pe această temă, precizează săptămânalul.

Citiți și: 

Lukoil România, urmărită penal de DIICOT

Lukoil ar putea fi preluată de compania condusă de apropiatul lui Putin

Lovitura de 10,5 miliarde de euro a lui Putin