TikTok și WeChat, interzise de duminică în SUA. China anunţă represalii împotriva Washingtonului

TikTok telefon aplicatie
Aplicația TikTok este deținută de compania chineză ByteDance. Foto: Profimedia Images

Tik Tok și WeChat nu vor mai putea fi descărcate, de mâine, în Statele Unite. Din 20 septembrie, niciuna dintre aceste aplicații „made in China” nu vor mai putea fi descărcate de utilizatorii americani, a anunțat administrația Donald Trump. Guvernul Statelor Unite a interzis rețeaua pentru că o acuză de colaborare cu serviciile de spionaj din China.

Guvernul chinez a anunţat sâmbătă că introduce un mecanism care îi va permite să restrângă activităţile companiilor străine, o măsură văzută în mare parte ca represalii împotriva SUA.

Anunţul Ministerului Comerţului, făcut în plin scandal între Beijing şi Washington, nu vizează o companie străină în mod special.

Însă decizia menţionează la modul general o serie de acţiuni prin care companiile care vor figura pe o viitoare „listă de entităţi non-fiabile” devin pasibile de amenzi şi riscă să li se restricţioneze activităţile sau aducerea de materiale şi personal în China, transmite Agerpres.

Lista va cuprinde companii ale căror activităţi „aduc atingere suveranităţii naţionale a Chinei şi intereselor sale în materie de securitate şi dezvoltare” sau care încalcă „regulile economice şi comerciale internaţional acceptate”, conform ministerului.

Anunţul survine în contextul în care SUA interzic începând de duminică descărcarea aplicaţiilor TikTok şi WeChat deţinute de giganţii chinezi ByteDance şi Tencent.

Într-un comunicat, Ministerul chinez al Comerţului a acuzat sâmbătă Washingtonul că practică „intimidarea”.

„Dacă SUA persistă în acţiunile lor unilaterale, China va lua măsurile necesare pentru a apăra cu hotărâre drepturile şi interesele legitime ale companiilor chineze”, a ameninţat Beijingul.

Tensiunile dintre SUA şi China sunt în creştere din luna august, când preşedintele Donald Trump, în plină campanie pentru al doilea amandat, a dat un ultimatum aplicaţiei TikTok, pe care o acuză de spionaj industrial în favoarea Beijingului, fără a oferi totuşi public probe tangibile.

Gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei este de asemenea pe o listă neagră a SUA pentru a fi împiedicat să achiziţioneze tehnologii 'made in USA' indispensabile pentru telefoanele sale. SUA pun de asemenea presiune asupra statelor europene pentru a exclude Huawei de la participarea la viitoarele lor reţele 5G.

Între timp, în SUA, compania ByteDance, care deţine TikTok, a înaintat vineri o plângere la un tribunal federal din Washington pentru a obţine suspendarea deciziei administraţiei Trump de a interzice descărcarea aplicaţiei.

Cei care folosesc deja aceste două aplicații o vor putea face și în continuare, dar nu vor mai avea acces la actualizări. Google și Apple vor putea oferi în continuare cele două aplicații clienților din străinătate.

Cu o sută de milioane de utilizatori lunar în Statele Unite, TikTok e popular în special în rândul tinerilor.

Editor : G.C.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate